Sindicaliștii din sănătate cer măriri salariale pentru salariaţii din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială

Federaţia Sanitas solicită acordarea salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar şi a sporului pentru condiţii de muncă, arătând că 85.000 de salariaţi ar trebui să beneficieze de creşteri salariale anul viitor. Conform calculelor făcute de sindicalişti, cheltuiala efectivă va fi în sumă de 68,3 milioane lei/lună şi 819,3 milioane lei/an.

Federaţia Sanitas arată, în solicitarea sa, că salariaţii din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială „se află de aproape 2 ani sub presiunea uriaşă a obligaţiei de a limita efectele pandemiei cauzate de virusul Sars-CoV-2, fiind aproape concentraţi la locul de muncă, efectuând nenumărate ore suplimentare neplătite, aflându-se în imposibilitatea de a beneficia de zilele de concediu de odihnă”.

Astfel, sindicaliştii solicită ca la elaborarea bugetului de stat pentru 2022 să fie luat în considerare impactul bugetar determinat de acordarea următoarelor drepturi salariale prevăzute şi reglementate de Legea nr.153/2017: acordarea salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar; acordarea sporului pentru condiţii de muncă potrivit prevederilor din H.G. nr.153/2018, pentru toate categoriile de personal, respectiv procentual din salariul de bază aflat în plată.

În document se arată că, din datele colectate de Federaţia Sanitas din România pentru personalul din sistemul sanitar, rezultă că:
– impactul bugetar aproximativ determinat de acordarea salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru toate categoriile de personal care până la 1 ianuarie 2022 nu au beneficiat de aceste salarii de bază este de: 81,7 milioane lei/lună şi 980,4 milioane lei/an
– impactul bugetar aproximativ determinat de acordarea sporului pentru condiţii de muncă stabilit potrivit prevederilor din HG nr.153/2018, pentru toate categoriile de personal care nu au beneficiat de acest drept salarial, în baza prevederilor din acest act normativ, respectiv procentual din salariul de bază avut este de: 35 milioane lei/lună şi 420 milioane lei/an:
– impactul bugetar total aproximativ determinat de acordarea salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 şi a sporului pentru condiţii de muncă stabilit potrivit prevederilor din HG nr.153/2018, pentru toate categoriile de personal care nu au beneficiat de acest drept salarial, în baza prevederilor din acest act normativ, respectiv procentual din salariul de bază avut este de: 116,7 milioane lei/lună şi 1400,4 milioane lei/an.
„Dorim să precizăm că acesta este impactul calculat în baza salariilor de bază şi a sporurilor pentru condiţii de muncă brute. Impactul efectiv se diminuează însă, ca urmare a reţinerii şi virării către bugetul de stat a contribuţiilor de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi a impozitului. Astfel, cheltuiala efectivă va fi în sumă de 68.3milioane lei/lună şi 819,3 milioane lei/an. De acordarea acestor drepturi de natură salarială vor beneficia un număr de aproximativ 85.000 de salariaţi (infirmiere, brancardieri, îngrijitoare, personal TESA, muncitori, biologi, psihologi, asistenţi sociali, farmacişti, etc.), angajaţi în spitale publice, servicii de ambulanţă, direcţii de sănătate publică”, precizează reprezentanţii Sanitas.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *