Un turist a fost mușcat de viperă. Victima a fost preluată de SMURD
Un turist a fost muşcat de viperă în Piatra Craiului, el fiind rapid salvat cu ajutorul unui campion naţional la ciclism, aflat întâmplător în zonă la antrenament. Salvamontiştii afirmă că, deşi este greu de crezut că trebuie să te fereşti de vipere în decembrie, cazul atipic arată că nimic nu este imposibil.
„Managementul factorilor de risc în zona montană trebuie sa fie o activitate continuă, făcută cu atenţie şi responsabilitate, dar sa fii atent sa nu te muşte o vipera în luna decembrie, parca e totuşi ceva la care nu te aştepţi”, a transmis Salvamont România, distribuind mesajul Salvamont Zărneşti care povesteşte intervenţia la caz.
Salvamontiştii precizează că incidentul s-a petrecut duminică, în Piatra Craiului.
„Probabil ca pentru mulţi dintre noi este greu de crezut, dar acest caz atipic din creasta Piatra Craiului ne arata că nimic nu este imposibil. O persoană de sex masculin a fost atacată de o viperă… chiar dacă ne aflam în luna decembrie şi stratul existent de zăpadă a făcut ca toata creasta sa fie albă”, a transmis Salvamont Zărneşti.
Salvamontiştii au precizat că turistul a sunat la 112, după ce a fost atacat de o viperă, foarte aproape de Vf. Ascuţit.
„Pentru acţiunea de salvare au fost esenţiale colaborarea salvatorilor montani din Zărneşti cu operatorii 112, indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgenţă, faptul că a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre (campion naţional la ciclism – n.r.), aflat întâmplător la antrenament înspre Vf. Ascuțit şi sprijinul din partea Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov”, au mai transmis salvamontiştii.
Potrivit acestora, Vlad Dobre a coborât în timp record victima din Vf. Ascuţit până la preluarea de către Serviciul Salvamont Zărneşti, fiind asistat prin telefon de către medicul de urgenţă specializat din cadrul dispeceratului.
„În mai puţin de 2 ore de la apel, persoana a fost preluata de SMURD, dusa la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi în final, la Spitalul Județean Brașov, starea sa de sănătate fiind stabila”, au mai transmis salvamontiştii.
news.ro