Ministrul Finanţelor: De la 1 ianuarie va intra în vigoare noul punct de pensie
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, marţi seară, că, de la 1 ianuarie, va intra în vigoare noul punct de pensie şi, tot în luna ianuarie, pensionarii cu venituri între 1.000 şi 1.600 de lei vor primi un ajutor de 1.200 de lei care pot fi folosiţi pentru coşul zilnic. Ministrul a precizat că deciziile vor fi implementate, fie prin Legea bugetului de stat, fie prin OUG, dacă bugetul nu va fi aprobat până atunci.
„De la 1 ianuarie avem clar, va intra în vigoare noul punct de pensie, la 1.586 de lei, creşterea pensiei minime la 1.000 de lei. Ele intră în vigoare la 1 ianuarie. Forma pe care intră – că va fi Legea bugetului aprobată până atunci, sau dacă nu vom avea OUG care va reglementa aceste lcururi vom vedea în zilele următoare”, a declarat Adrian Câciu, la România TV, marţi seară, referindu-se la majorarea pensiilor de anul viitor.
Întrebat dacă va fi introdusă a 13-a pensie, Câciu a declarat că este vorba doar despre un sprijin pentru pensionarii cu venituri mici.
Adrian Câciu a mai fost întrebat dacă pensiile mari vor fi taxate în plus, el explicând că este vorba de o modificare a Codului Fiscal.
„Nu este vorba de a taxa în plus, este vorba de a elimina o excepţie care a fost introdusă în Codul Fiscal, excepţie asupra contribuţiilor de asigurări de sănătate şi ne referim la toate pensiile din toate sistemele de pensii care depăşesc 4.000 de lei. Vor plăti 10 la sută CASS, suntem în analiză, 10 la sută din diferenţa care depăşeşte 4.000 de lei, nu toată suma”, a mai declarat Câciu.