Se deschide circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda, cu restricții
Circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda se deschide marţi, cu restricţii pe o distanţă de 1,5 kilometri, care vor fi menţinute până în primăvara anului viitor. Ministerul Transporturilor a transmis că ”deschiderea circulaţiei nu va însemna însă că antreprenorul va fi scutit de finalizarea tuturor lucrărilor, aşa cum prevede contractul”.
„Marţi, 30 noiembrie 2021, se deschide circulaţia pe Lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda, conform Planului de Management de Trafic aprobat de către CNAIR şi IGPR. Menţionăm că traficul va rămâne restricţionat pe o bandă pe sens, pe o distanţă de 1,5 km, până în luna aprilie-mai 2022. În zona Dealului Oiejdea, unde au apărut alunecări de teren, una dintre căi nu este încă finalizată. Ca atare, pe acest sector -de 1,5 km- se va circula în ambele sensuri, dar pe o singură cale, în regim de Drum Naţional. Situaţia a impus limitarea vitezei la 60 km/h în zona respectivă, dar şi limitarea la 100 de km/h pe restul lotului 2”, a anunţat Ministerul Transporturilor.
A fost decisă deschiderea circulaţiei anul acesta, dar cu restricţiile impuse de situaţia din teren, precizează reprezentanţii ministerului, adăugând că ”deschiderea circulaţiei nu va însemna însă că antreprenorul va fi scutit de finalizarea tuturor lucrărilor, aşa cum prevede contractul”.
„În atribuţiile Asocierii intra, conform contractului, inclusiv elaborarea Proiectului Tehnic, în baza căruia urma să se construiască acest sector de autostradă. Însă, chiar propriul proiect a început să creeze probleme antreprenorului, care a intrat într-o cascadă de întârzieri. Astfel, o lucrare care ar fi trebuit să dureze 2 ani, a ajuns să dureze peste 7 ani”, relatează reprezentanţii ministerului.
Aceasta în condiţiile în care pe toate celelalte 3 Loturi ale A10, se circulă deja, pe primele două încă din vara anului 2018.
„Nici acum nu se poate vorbi despre recepţia lucrării, ci doar despre deschiderea circulaţiei, între Alba Iulia Nord şi Aiud, unde se află cei aproximativ 24 de km ai Lotului 2, nefinalizat în totalitate, din cei 70 de km ai A10”, sublinază MT.
news.ro