De pe primul loc din grupă Deveanca „Super Alice” și colegele visează la titlul mondial la handbal

În aceste zile se desfășoară, în Germania, cea de-a XXIII-a ediție a Campionatului Mondial (CM) de handbal feminin. La competiția din Germania au luat startul 24 de echipe, printre acestea aflându-se și România, singura țară din lume care nu a lipsit la vreo ediție a CM de handbal feminin.

După un început foarte bun, în care au trecut de  Paraguay, cu 29-17, Slovenia, cu 31-28 și de Spania, cu 19-17, „tricolorele”, al căror căpitan de echipă este Valentina Ardean Elisei, cetățean de onoare al municipiului Deva, erau calificate în optimile de finală. În a patra etapă din grupa preliminară A, care s-a disputat la Trier, România a întâlnit Angola, o echipă care a pus mari probleme naționalei României în ultimii ani. Evoluând relaxate, fetele conduse de „Super Alice”, așa cum este alintată de către suporteri Valentina Ardean Elisei, care a plecat în handbalul mare de la Universitatea Remin Deva, au depășit reprezentativa africană cu 27-24 (14-14). În urma acestei victorii, în care Elisei a înscris trei goluri, în repriza secundă fiind trimisă, din nou, de selecționerul Ambros Martin, ca și în meciul precedent, cu Slovenia, pentru a anihila principala marcatoare a adversarelor, Ana Gros, de la ex-iugoslave, și, respectiv, Magda Cazanga, de la africance, România, indiferent de rezultatul din ultima etapă, era câștigătoare a grupei A.

Înfrângerea care nu se pune

Acest lucru s-a datorat și remizei, 25-25, dintre Franța și Spania, ambele ajungând la cinci puncte, față de cele opt ale României, iar Slovenia – Paraguay 28-22 a consfinți și calificarea previzibilă a ex-iugoslavelor în optimi. În ultima etapă a calificărilor, într-un meci fără miză, România, cu Elisei, Neagu și Buceschi menajate, a pierdut în fața Franței, cu 26-17 (17-7). În urma victoriei cu România, Franța a terminat pe doi, având golaveraj mai bun ca Spania, care a fost a treia, duipă 33-26 cu Slovenia, vecinele din Balcani terminând pe patru, ultima poziție calificantă în optimile de finală.

Cel mai accesibil adeversar în optimi

Așa cum era prevăzut de la inițierea „țintarului”, România, 1A, cum era prevăzut, va întâlni 4B, adică a patra clasată în din grupa B, care se află pe aceeași parte de tablou cu Super Alice & Co. Această a patra clasată din grupa B este Cehia, cel mai facil adversar posibil al României după tragerea la sorți inițială. În grupa B situația era ceva mai complicată.  Acolo, după trei runde, Norvegia era calificată, aidoma României, cu șase puncte din tot atâtea posibile, dar cu șanse pentru locurile II- IV erau, în luptă, celelalte cinci echipe. Au fost, în runda a patra, rezutatele  Polonia – Ungaria 28-31, Suedia – Argentina 38-24 și și Norvegia – Cehia 16-34, în urma cărora echipa maghiară, dar și cea de-a doua trupă scandinavă, după Norvegia, și-au asigurat calificarea în optimi. Mai mult, Polonia era aproape eliminată eliminată, iar Cehia, având victorie directă cu acestea, era ca și calificată. Ultima etapă, cu rezultatele  Argentina – Polonia 20-38, Cehia – Ungaria 29-30 și Norvegia – Suedia 28-31, nu a făcut decât să stabilească ierarhia finală a grupei B. Astfel, îici prima a terminat Suedia, urmată de Norvegia, Ungaria și Cehia, în vreme ce Polonia și Argentina vor juca în turneul de consolare, cel pentru locurile 17-24. Și, în urma acestor rezultate, România va înfrunta Cehia, cel mai accesibil adversar posibil, luni, la Leipzig, de la ora 18.30.

Ce urmeză?

Optimile de finală au început ieri, și s-au înregistrat următoarele rezultate: Serbia – Muntenegru 29-31, Ungaria- Franța 26-29, Germania- Danemarca 17-21 și Suedia – Slovenia 33-21. Astăzi, în același timp cu partida României, dar la Magdeburg, Rusia va întâlni Coreea de Sud, iar apoi, de la ora 20.30, se vor juca meciurile Japonia – Olanda și Spania – Norvegia. Programul sferturilor de finală, care aparține exclusiv organizatorilor, va fi stabilit, tot de către aceștia, în cursul zilei de astăzi, dar România, dacă va trece de Cehia, având prima șansă în acest joc, va întâlni învingătoarea din meciul Japonia – Olanda, tot la Magdeburg, ambele echipe fiind la îndemâna „tricolorelor”. Cum se prefigurează un program relativ favorabil, România devencei Valentina Ardean Elisei ar putea întâlni, în semifinale, câștigătoarea duelurilor din optimi, continuate în sferturi, adică învingătoarele din disputele Spania – Norvegia și, respectiv, Rusia – Corea de Sud.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *