Universitatea din Petroșani, între cele mai bune din țară

Universitatea din Petroșani, între cele mai bune din țară Universitatea din Petroșani este una din cele mai bune instituții de învățământ superior din țară. Cele mai bune universități din România în 2021 rămân Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului ocupă locul al 13-lea în Metarankinngul Universitar 2021, prezentat de asociația cercetătorilor Ad Astra.

Pe primul loc se află Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu 20 de puncte, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnica București cu câte 19 puncte fiecare. Pe locul al treilea se află Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca cu câte 14 puncte fiecare.

Numărul universităților incluse în clasament a crescut la 31, față de 28 câte au fost anul trecut. La nivel național sunt 96 de instituții de învățământ superior, publice și private, înregistrate.

Potrivit Ad – Astra, scopul este „să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în metaranking)”.

Pentru o universitate modernă rankingurile sunt importante nu doar prin poziția obținută, ci prin modul în care această poziție ajută la analiza internă a performanței, culturii academice și misiunii universității, în scopul realizării unor politici de dezvoltare realiste.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *