Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 22.11.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 84.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 29.200 mijloace de transport (dintre care 13.600 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 42.500 persoane cu 13.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.700 persoane cu 15.800 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

  • Frontiera aeriană – aproximativ 28.500 de persoane;
  • Frontiera cu Ungaria – aproximativ 24.500 de persoane şi 13.100 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Moldova – aproximativ 13.300 de persoane şi 5.000 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 70 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 38 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 107.700 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.900 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *