Centru pentru reducerea abandonului școlar și a marginalizării sociale
Municipalitatea din Vulcan alocă 134.500 de lei pentru servicii proiectare pentru investiția „Înființare Centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate”.
Serviciile includ tema de proiectare, studiu de fezabilitate și documentații suport, documentația tehnică faza proiect tehnic, inclusiv verificarea documentației faza PT, asistența tehnică din partea proiectantului.
Anul trecut, Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a avizat ghidul solicitantului şi apelul de selecţie pentru intervenţia: „Înfiinţare Centru de resurse comunitare pentru persoane din comunităţi dezavantajate”, anunţă Grupul de Acţiune Locală Vulcan.
„Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL –n.r. )este reducerea numărului de persoaen aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zone urbane marginalizate total sau parțial pe teritoriul municipiului Vulcan prin implementarea de măsuri integrate care vizează: îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață (infrastructură, acces la servicii, locuire) prin creșterea economică în teritoriul SDL și prin măsuri specific de ocupare pentru un număr de 740 persoane”, arată un document al Grupului de Acțiune Locală Vulcan.
Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii, și anume nivel economic sub pragul sărăciei, şomaj, nivel de educaţie scăzut, dizabilitate, boli cronice, boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative, graviditate, vârsta a treia, vârstă sub 18 ani, fac parte din familii monoparentale, risc de excluziune social, alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social de la nivelul comunităţii.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman.
Monika BACIU