Facebook spune că va crea 10.000 de job-uri în Europa

Gigantul american Facebook, care s-a lovit în Europa de reguli mai stricte decât în Statele Unite privind intimitatea şi accesul la datele utilizatorilor, aruncă UE o ramură de măslin sub forma locurilor de muncă.

Facebook anunţă că va angaja 10.000 de persoane cu calificări înalte în Europa, pe parcursul următorilor 5 ani.

Compania americană laudă nivelul înalt de educaţie a tinerilor pregătiţi la universităţile europene şi spune că cei 10.000 de viitori angajaţi o vor ajuta să construiască metaversul de care a vorbit recent şi Mark Zuckerberg.

Metavers este un concept folosit iniţial în filmele SF, pentru a desemna o reţea complexă, care reproduce parţial lumea reală şi în care oamenii interacţionează în mod virtual.

Când spune că angajează în Europa, Facebook se referă, concret, la Irlanda, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Polonia.

Facebook are deja activităţi în Europa, precum biroul Reality Labs din Irlanda şi cercetări pe zona de inteligenţă artificială în Franţa şi în Germania.

Dincolo de crearea celor 10.000 de locuri de muncă, mutarea Facebook ascunde şi o mare doză de PR, fiind clar gândită pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Uniunea Europeană şi a încerca să câştige bunăvoinţa acesteia.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *