REMEMBER! O „voce dincolo de mormânt”, despre bombardamentul anglo-american asupra Devei, Simeriei și Tâmpei, din ziua de 2 iunie 1944

 

Tâmpa – Enigmatica ruină a unei biserici, sechestrată de „drumul de fier”

Dincolo de „estuarul” închipuit de imensul triaj al căii ferate Simeria-Tâmpa, pe care încă mai „zac” zeci de marfare abandonate și „candidate” direct la fier vechi, pe un platou ce domină Valea Streiului, tronează ruina istorică a unei biserici de piatră, edificată cu peste două veacuri în urmă, taman în epoca Revoluției Franceze. Este vechiul lăcaș bisericesc ortodox al românilor din satul Tâmpa (com. Băcia, jud. Hunedoara), părăsit înainte de Primul Război Mondial, tocmai datorită izolării pricinuite de amenajarea imensului triaj C.F.R.

Auzisem despre această biserică, îngropată în ruine și cotropită de vegetație. Și, parcă un glas tainic mă chema, să văd ce e acolo, să o descopăr…

Ajuns la Tâmpa (com. Băcia, jud. Hunedoara), cu dificultate îți poți croi drum către locul acela uitat de timp și de istorie. Trebuie să treci, să escaladezi de-a dreptul un veritabil „fluviu” de fier vechi – linii ferate dezafectate, cu șirul a zeci și sute de vagoane ruginite, dosite, ascunse parcă. Odată ce ai răzbit să ajungi sus, pe podeiul ce desparte lunca Streiului de cea a Cernei hunedorene, cufundat într-o mică pădurice, te întâmpină silueta unui turn de piatră. Este clopotnița fostei biserici ortodoxe din Tâmpa, zidită către sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dar, nu voi vorbi, acum și aici, despre ruina acestui monument istoric lăsat în paragină. Ci, despre cu totul altceva.

Locul este populat doar de o bufniță mare și de o haită de șacali, specie străină de meleagurile românești, dar care, în ultimul deceniu, a cam invadat peisajul hunedorean.

Sub semnul Crucii, o „voce dincolo de mormânt”…

De jur împrejurul ruinelor, pitite sub caierul de arbuști, pot fi văzute o sumedenie de morminte, semn că aici, ne aflăm în vechiul cimitir al localității Tâmpa. Și, din pâlcul acela de cruci gârbovite de vremuri, mi-a reținut atenția una anume, cu brațele ciuntite, dar cu o inscripție care a atras ochiul istoricului: „Aici odihnește Valerica M. Gavrilescu Nina, decedată în urma atacului aerian din ziua de 2 iunie 1944, la Simeria, Hunedoara, în vârstă de 41ani. Nemângâiat, Mirciulașul tău drag nu te va uita niciodată”.

Desigur, acest monument funerar insolit suscită formularea unor interogații firești asupra evenimentului tragic, în urma căruia, această femeie a căzut victimă, în plin război mondial.

Crucea din vechiul cimitir al Tâmpei evocă un episod hunedorean distinct al celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv bombardamentul aviației anglo-americane, din 2 iunie 1944, asupra Devei, zonei feroviare Simeria și triajului Tâmpa, implicit cu funestele sale urmări.

O „historie” hunedoreană uitată, din vremurile când „Unchiul Sam” făcea pop-corn cu bombele, asupra României…

La acea dată, într-un anumit context geopolitic, țara noastră se găsea angajată în război, în alianță cu Germania nazistă, ceea ce a o situa drept inamică față de puterile Aliate. Analele celui de-al Doilea Război Mondial mărturisesc faptul că, în perioada 4 aprilie – 19 august 1944, România a fost ținta unui al treilea mare raid, declanșat de Armata a 15-a Aeriană a S.U.A., în principal cu bombardiere „Consolidates B-24 Libertador”, precum și de către Grupul 205 Aerian britanic, cu avioane „Welington” și „Halifax”. Timp de peste 4 luni, bombardierele anglo-americane au executat 41 lovituri aeriene, lansându-se asupra teritoriului românesc 29116 tone de bombe. Din rândul populației, au căzut victimă 15253 oameni: 7592 morți, din care 562 copii, și 7661 răniți, din care 603 copii.

Unul dintre aceste raiduri aeriene ale „Aliaților” a fost cel din de la începutul lunii iunie 1944, asupra localităților Deva, Simeria și Tâmpa.

Potrivit mărturiei regretatului avocat dr. Victor I. Șuiaga, bombardierele anglo-americane și-au făcut apariția pe cerul Devei, în jurul orelor amiezii zilei de 2 iunie 1944: „La șuieratul sirenelor care vesteau lugubrul pericol și la zgomotul sinistru al bombardierelor care se apropiau, populația înfiorată căuta refugiu în slabele adăposturi existente atunci (la Deva) sau prin grădini și câmpuri, privind năucă fioroasa apariție a morții”.

Dar, nu orașul Deva a constituit ținta principală a raidului aerian, ci platforma feroviară Simeria – Tâmpa. Totuși, s-au „lansat vreo 20 de bombe mai mici, pe hotarul deluros al Devei, situat către satul Almașul Sec… Nu s-au produs pagube și nici victime, deoarece locul unde au căzut bombele era pășune goală… Doar o trupă de ostași a Regimentului 4 Grăniceri (Deva) făcea instrucție prin apropiere și s-au ales cu o spaimă zdravănă…”

 

Mărturii despre bombardamentul asupra Simeriei și satului Tâmpa

În minutele care au urmat, bombardamentul masiv a dezlănțuit un adevărat iad asupra perimetrului de cale ferată de la Simeria și Tâmpa, unde staționau garnituri de tren cu materiale de război, muniții, carburanți și cereale.

Conform rapoartelor întocmite de Posturile de Jandarmi Simeria și Băcia, de pe urma acestui bombardament anglo-american, s-au înregistrat 55 de victime, respectiv 19 morți și 36 răniți. La Simeria, au căzut secerate de bombe 9 persoane: 5 bărbați și 4 femei. În Tâmpa, au murit 10 oameni: 4 bărbați, 5 femei și un copil. Per total, clipa cea nefastă i-a surprins laolaltă, în ghearele morții, pe: 8 lucrători feroviari, 1 militar jandarm, 1 tâmplar care venise la Simeria să facă un pătuț pentru un copil (Nicula Alexandru din Gothatea), 1 copil și 8 femei.

Potrivit unei amintiri a hunedoreanului nostru Robi Klein, stabilit în Israel, mama sa avea, pe atunci, vârsta de 19 ani, care: „împreună cu colegii ei de etnie evreiască, trebuiau să alerge pe câmp cu targa și să aducă răniții și morții de acolo”.

Între nefericitele victime, s-a aflat și Valerica M. Gavrilescu, în vârstă de 41 de ani, domiciliată în Roman, „căsătorită, cu un copil”. Soțul îndurerat a înmormântat-o pe deal, în vechiul cimitir al Tâmpei, lângă istorica, dar ruinata biserică.

Poate că, după anumite reguli ale războiului clasic, sutele de mii de cazuri de acest fel, din rândul nevinovatei populații civile, au fost catalogate, pe nedrept, „victime colaterale”… Eu unul spun și cred că sunt în rând cu Eroii!…

 

Dorin PETRESC