Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 25.09.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 135.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 35.900 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 68.000 persoane cu 18.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 67.000 persoane cu 17.400 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 41.900 de persoane şi 13.200 de mijloace de transport (5.200 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 22.500 de persoane cu 6.200 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 86 fapte ilegale (27 infracţiuni şi 59 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.755.500 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 16.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *