Agresat fizic în plină stradă

La data de 16.09.2021, în jurul orei 00:20, poliţiştii au fost sesizați de personalul medical al Spitalului de Urgență Deva cu privire la faptul că, la Unitatea de Primiri Urgențe a fost transportat cu un echipaj de ambulanță un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Zam,  care prezenta leziuni la nivelul corpului și a feței, care s-ar fi putut produce în urma unei agresiuni fizice.

Partea vătămată le-a declarat poliţiştilor că, la data de 15.09.2021, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla pe raza localității Sălciva, a fost agresat fizic de către doi tineri, fiind lovit cu pumnii și cu un par din lemn. Bărbatul a mai declarat că, în timpul agresiunii, persoanele i-au sustras dintr-o tabacheră metalică aproximativ 45 de lei.

Poliţiştii s-au sesizat, în acest caz, cu privire la comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în urma investigațiilor au identificat un minor în vârstă de 16 ani și o minoră  de 17 ani, ambii din comuna Zam, faţă de care au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *