Ministerul Sănătății: 77 de copii cu coronavirus sunt internaţi în spital, dintre care cinci la ATI
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, miercuri, că peste 70 de copii cu coronavirus sunt internaţi în spital, dintre care cinci la ATI. Cei cu forme severe provin din familii care nu s-au vaccinat, mamele cu care sunt internaţi fiind infectate.
”Sunt peste 70 de copii cu infecţii cu coronavirus internaţi, unii sunt ventilaţi, alţii cu forme moderate, alţii cu forme uşoare. Copiii internaţi pe ATI provin din familii nevaccinate. Inclusiv de bebeluşi internaţi cu mamele pozitive nevaccinate”, a adăugat ministrul.
Potrivit acesteia, tulpina Delta, care este mult mai contagioasă, afectează copiii, unii ajungând să dezvolte chiar forme severe ale bolii, spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei când erau predominante alte tulpini ale bolii.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că 77 de copii erau internaţi în spital, iar cinci erau în secţiile ATI.