Instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate în cea mai mare parte a ţării
Meteorologii au emis sâmbătă un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti, valabil până duminică seară la ora 23:00. De la ora 15.00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente pentru 10 judeţe şi în zona de munte a altor trei.
În cazul avertizării cod galben, fenomenele vizate sunt: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate. Intervalul de valabilitate este 28 august, ora 10:00 – 29 august, ora 23:00.
„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…35 l/mp şi local 40…50 l/mp„.precizează meteorologii.
În ceea ce priveşte avertizarea cod portocaliu, fenomenele vizate sunt ploile abundente, anunţate din 28 august, ora 15:00 până în 29 august, ora 18:00.
Conform ANM, în intervalul menţionat, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Sibiu, Covasna şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba şi Buzău va ploua abundent şi îndeosebi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 50…90 l/mp.