Turul României la Deva, în 1 și 2 septembrie. Evenimente și restricții de circulație
Ediția cu numărul 54 a Turului Ciclist al României, care aliniază la start 16 echipe din zece țări, începe în 30 august la Timișoara și se termină în 5 septembrie la București. Traseul are peste 800 de km și trece prin Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Făgăraș, Râșnov, Brașov, Ploiești.
La Deva, fanii ciclismului sunt așteptați să-i aplaude pe cicliști în 1 septembrie, la finalul etapei 1 (201km), cea mai lungă, cu start de la Timișoara, dar și în 2 septembrie, la startul etapei 2 (155 km), etapa regină, care se termină pe cățărarea de la Păltiniș.
Înainte ca Turul să ajungă în oraș, copiii sunt invitați la o competiție organizată special pentru ei, pe ultima porțiune din traseul profesioniștilor. Programul Turului României la Deva este următorul:
1 SEPTEMBRIE
Cursa Copiilor, Bld. 22 Decembrie intersecție cu Str. Carpați, între orele 14:00-17:00. Competiția este deschisă participanților între 3 și 14 ani; sunt acceptate bicicletele cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare; înscrierile se fac la fața locului, de la ora 15:00; se primesc medalii de finisher și premii pentru locurile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie de vârstă (băieți și fete).
Sosire pluton Turul României, Bld. 22 Decembrie intersecție cu Str. Carpați, ora 17:00 (estimată).
Festivitatea de premiere etapa 1, Bld. 22 Decembrie intersecție cu Str. Carpați, ora 17:30.
Circulația va fi restricționată de la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm: DN 7 (E79) – bretea spre centru – Bld. 22 Decembrie, cu 15 minute înainte de sosirea cicliștilor, respectiv în intervalul aproximativ 16:45-17:15, dar acesta poate suferi modificări în funcție de evoluția cursei.
2 SEPTEMBRIE
Start festiv etapa 2 (Deva-Păltiniș), Bld. 22 Decembrie intersecție cu Str. Carpați, ora 12:00. Echipele vor fi prezente la start de la ora 10.50 pentru semnături.
Cicliștii amatori sunt așteptați și la celelalte competiții conexe organizate la Turul României: Cursele de copii de la Timișoara și București și competiția King of the Mountain de la Păltiniș.
Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, sunt bucuroși să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale și așteaptă pe traseul Turului, în punctele de start și de finiș, cât mai mulți suporteri care să-i încurajeze pe cicliști, cu respectarea măsurilor de securitate sanitare specifice acestei perioade.
foto arhivă: Turul României 2020