Vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a scăzut

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că datele centralizate la nivel naţional în primele două săptămâni ale lunii august arată o scădere a mediei de vârstă a pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2, o scădere a mediei de vârstă în rândul celor decedaţi ca urmare a acestei infecţii şi o creştere a numărului de decese la peroane care nu sufereau de alte afecţiuni considerate comorbidităţi.

„Avem această tendinţă de a înregistra cazuri noi la persoane tinere. În momentul de faţă, mediana vârstei este de circa 43 de ani, faţă de 48 de ani, cât era anterior, la cazurile din ultimele săptămâni. De asemenea, media de vârstă a deceselor este în scădere fiind în momentul de faţă de 67 de ani faţă de 71 de ani cât era cunoscut anterior. Şi un lucru foarte important: la decesele înregistrate, dacă 94,6% aveau comorbidităţi, în momentul de faţă, la decesele înregistrate în săptămânile 2-15 august doar 88,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi. Acest lucru întăreşte semnalul legat de o probabilitate mai mare de a dezvolta forme severe inclusiv în rândul persoanelor care sunt mai tinere şi care nu au boli cronice asociate, aspect care ne preocupă şi cred că e cât se poate de serios”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a atras atenţia asupra ratei scăzute de vaccinare la persoanele de peste 80 de ani, unde doar 19,5% din această categorie s-au vaccinat, el subliniind că analizele făcute la nivel naţional pentru primele două săptămâni ale lunii august indică o creştere cu 130% a numărului de îmbolnăviri la această categorie.

În ceea ce priveşte acoperirea vaccinală, topul este condus de municipiul Bucureşti cu aproape 49 de procente, urmat de judeţul Cluj, cu 45,2 % din populaţia eligibilă, rezidentă, de peste 12 ani.

În 12 judeţe de înregistrează o rată de vaccinare peste media naţională, care este de 30%, iar în alte 27 de judeţe care au acoperire vaccinală de peste 20% şi până în 30% şi în doar 3 judeţe rata de vaccinare este de sub 20%, dar peste 18 procente.

La grupa de vârstă 12-15 ani s-au vaccinat aproape 33.000 de copii reprezentând 4%, iar la grupa de vârstă 16 – 19 ani peste 150.000 s-au vaccinat, respectiv circa 20% din această categorie.

Cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează la grupa de vârstă 60-69 de ani – aproape 39%, urmat de categoria 50-59 de ani – aproape 37,5%.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că 16.974 de reacţii adverse post-vaccinale au fost raportate, rata fiind de 1,75 la o mie de doze administrate.

 

 

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *