Produse alimentare pentru elevi
Guvernul a adoptat proiectul privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2021-2022. Pentru anul şcolar 2021-2022 se alocă suma de 501.553 mii lei pentru Programul pentru şcoli al României.
La nivelul județului Hunedoara, numărul total preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial beneficiari ai programului este de 32.910.
„Plata ajutorului financiar din FEGA se face de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în termen de 3 luni de la data depunerii cererilor de plată, cu încadrarea în sumele alocate cu această destinaţie. Dacă până la data efectuării plăților au fost declanșate anchete administrative, care nu au fost finalizate, termenul de 3 luni se prelungește până la încheierea anchetelor administrative prin care s-a constatat eligibilitatea cererii de plată”, arată documentul.
Suma se utilizează după pentru acordarea gratuită de fructe, legume, produse de panificație, dar și lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf. Astfel, potrivit documentului suma de 76.305 mii lei este pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.077 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente. Alți 167.870 mii lei sunt destinați pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.077 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente. Suma de 181.224 mii lei este alocată pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.
Monika BACIU