Amenzi colosale pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale
O serie de controale încrucișate au avut loc în domeniul exploatării agregatelor minerale. Doar în primele trei luni ale acestui an au fost aplicate amenzi de circa două milioane de lei. Și în județul Hunedoara au fost identificate exploatări ilegale de agregate minerale.
„Aproape 2 milioane de lei, acesta a fost cuantumul amenzilor aplicate pentru exploatări ilegale de agregate minerale, în cadrul a peste 80 de acțiuni de control încrucișate, efectuate în ultimele trei luni, de către inspectorii de la Apele Române”, arată Apele Române.
Acțiunile au fost organizate în județele Olt, Neamț, Buzău, Mureș, Vrancea, Teleorman, Bacău, Dolj, Argeș, Gorj, Arad, Prahova, Suceava, Hunedoara, Cluj, Alba, împreună cu Comisariatele Județene ale Gărzii de Mediu, Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Inspectoratele Județene de Poliție.
„Reluăm avertismentul că exploatările ilegale de agregate minerale au impact major asupra activității de gospodărire a apelor. Acestea pun în pericol stabilitatea malurilor, iar, prin crearea unor depozite de material aluvionar, secțiunile de scurgere a cursurilor de apă pot fi diminuate provocând creșteri artificiale de niveluri ale acestora”, mai arată cei de la Apele Române.
Sancțiunile au vizat extragerea de agregate fără acte de reglementare sau în afara perimetrelor, folosirea inadecvată a tehnologiei de exploatare, precum și nereguli în ceea ce privește documentele de transport.
Acțiunile de control comun vor continua la nivel național pe toată durata anului.
Monika BACIU