Pompierii alpinişti din Hunedoara vor face unul dintre cele mai dificile antrenamente la Castelul Corvinilor

Două exerciţii de antrenament, extrem de dificile, vor fi făcute de pompierii alpinişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Printre aceste exerciţii, unice în ţară, se va face o descarcerare la înălţime.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, exerciţiile vor avea loc în perioada 16 – 17 august, de la ora 10.00, la Castelul Corvinilor.

 

„Primul exerciţiu va consta în stabilizarea, extragerea şi transportul unei victime cu ajutorul unui sistem de linii tensionate (tiroliană) pe o distanţă de aproximativ 90 metri, din turnul Castelului Corvinilor până în zona de sigură (platou exterior). Al doilea antrenament va consta în stabilizarea, extragerea şi transportul unei victime cu fracturi multiple (accident de muncă), cu targa, printr-un rapel dirijat de pe schele din spatele castelului până la ambulanţă aflată în exterior”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Hunedoara.

 

Pe toată durata descarcerării salvatorii vor fi asiguraţi în corzi de alpinism.

 

„Nu s-a mai făcut în ţară, până acum, un astfel de antrenament de descarcerare cu alpinişti”, mai transmite ISU Hunedoara.

 

Marţi, în data de 17 august 2021 va avea loc primul antrenament cu public.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *