Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile

Executivul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile, a anunţat premierul Florin Cîţu. Şeful Guvernului a adăugat că nu a fost modificată nicio măsură deja luată în hotărârea anterioară, la începutul lunii iulie. Starea de alertă se prelungeşte începând din 11 august.

„În şedinţa de Guvern de astăzi, cel mai important lucru, bineînţeles, prelungirea stăriii de alertă şi nu se modifică nimic. În acest moment, lucruri rămân cum au fost ele prezentate până acum”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Conform  Hotărârii CNSU nr. 53, se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 11 august 2021.
 „Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale”, se arată în document.

Pe 8 iulie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, începând cu data de 12 iulie. Atunci, CNSU anunţa că principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândirii COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *