Accidente în lanţ cu 55 de autovehicule. 16 persoane, inclusiv copii, la spital

Şaisprezece persoane, inclusiv cinci copii, au fost rănite, fiind transportate la spital, iar opt au primit îngrijiri la faţa locului, în urma unor accidente în lanţ cu 55 de autovehicule care s-au produs vineri în patru puncte apropiate de pe A2, în zona localităţii Medgidia, pe sensul către litoral. Accidentele au avut loc în condiţii de ceaţă pe A2. La nivelul judeţului Constanţa au fost activate Planul Roşu de Intervenţie, dar şi planul alb, care se referă la organizarea activităţii în cadrul spitalului în cazul unei situaţii cu multiple victime. Planul Roşu e dezactivat de la ora 10.30. Traficul, care a fost blocat şi apoi deviat, începe să se normalizeze. Cel mai grav accident de pe A2 a avut loc în 5 noiembrie 2016, la kilometrul 67, când patru persoane au murit, iar 57 au fost rănite. Accidentul, în care au fost implicate 29 de maşini, s-a produs tot pe fondul ceţii.

 

UPDATE : ISU Dobrogea a transmis că Planul Roşu, lansat cu ocazia accidentului de pe A2, e dezactivat începând cu ora 10.30.  De asemenea, încă o persoană rănită în evenimentul rutier a avut nevoie de transport la o unitate medicală, numărul victimelor care necesită spitalizare ridicându-se la 16. Totodată, opt persoane au fost asistate medical la faţa locului de către echipele de intervenţie.

Cincizeci şi cinci de autovehicule, în care se aflau 155 de persoane, au fost implicate în accidentul de pe A2. Dintre acestea 15 au fost duse la spital, fiind vorba de cinci copii şi zece adulţi, iar şapte persoane au fost asistate la faţa locului de echipajele medicale, conform ISU Dobrogea.

ISU Dobrogea a anunţat că 52 de autovehicule au fost implicate în accidentul de pe A2, existând patru zone în care au fost accidente în lanţ. În autovehicule se aflau în total 146 de persoane.

ISU Dobrogea a mai precizat că doi copii şi trei adulţi au fost preluaţi de echipaje SMURD, iar tot doi copii şi trei adulţi au fost duşi de ambulanţe la unităţi medicale. Dintre aceştia, un bărbat şi doi copii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Medgidia, iar ceilalţi răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa.
De asemenea, cinci persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Alte două persoane au fost asistate de echipajele medicale şi au refuzat transportul la spital.

Şeful DSU Raed Arafat a precizat că 17 persoane au fost evacuate, unele fiind deja transportate la spital, fiind trei puncte în care au avut loc accidente în lanţ, cu peste 40 de autoturisme implicate.

Conform ISU Dobrogea, în autovehiculele implicate în accidente se afllă aproximativ 100 de persoane.

Datele au fost confirmate de ISU Dobroge, care a transmis că 17 persoane au fost rănite în accidentul de A2, printre care şi cinci copii, acestea fiind preluate de către echipaje SMURD şi echipaje de Ambulanţă pentru a fi transportate la spital.
La acest eveniment rutier au fost alocate forţe de la patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă. Astfel, ISU Bucureşti-Ilfov a trimis 17 echipaje, dintre care 10 SMURD, ISU Constanţa – 17 echipaje dintre care 10 SMURD, cărora li s-au mai adăugat 13 ambulanţe de la Serviciul Judeţean Constanţa. De asemenea, de la ISU Călăraşi au ajuns la faţa locului o descarcerare, un echipaj de transport victime multiple şi patru ambulanţe ale SAJ, iar ISU Ialomiţa a intervenit cu cinci echipaje.
Comandantul ISU Dobrogea, Cristian Mihai Amarandei, a declarat pentru News.ro că aproximativ 40 de autoturisme au fost implicate în accidentul de pe A2, dar evaluarea forţelor de intervenţie continuă. De asemenea, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, dar şi planul alb, care se referă la organizarea activităţii în cadrul spitalului în cazul unei situaţii cu multiple victime.

Traficul este deviat spre oraşul Cernavodă, pe la nodul rutier de la km. 160, oraş Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

Un echipaj SMURD a preluat un pacient în vârstă de 15 ani, care a fost dus la spital. De asemenea, o ambulanţă a preluat doi copii şi un adult, transportaţi, de asemenea, la o unitate medicală.

Un alt echipaj acordă primul ajutor unei persoane inconştiente.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la accidentul de pe autostradă intervin nouă ambulanţe SMURD tip B, o ambulanţă SMURD tip C, nouă ambulanţe ale Serviciului Judeţean, de tip B şi o ambulanţă SAJ tip C.

De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va trimite în sprijin zece ambulanţe tip B, două ambulanţe tip C, un spital mobil, o descarcerare grea, o autospecială de transport victime multiple.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Accidentul în lanţ s-a produs pe sensul către litoral al autostrăzii A2, la km 183, în zona localităţii Medgidia.

În acceident au fost implicate 20 de autoturisme, iar din primele date două persoane au fost rănite, una fiind încarcerată.

Coform reprezentanţilor Centrului Infotrafic din IGPR, traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanţa, formându-se coloane de autoturisme.

Vineri dimineaţă a fost semnalată ceaţă pe întreaga autostradă A2 Bucureşti-Constanţa, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *