CNSU propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 12 iulie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o decizie prin care propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 12 iulie şi lista măsurilor care vor fi aplicabile.
„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 7 iulie 2021, Hotărârea numărul 44 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021 precum şi măsurile de prevenire şi control necesar a fi aplicate în contextul epidemiologic actual”, a transmis, meircuri, CNSU.
Potrivit sursei citate, principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
news.ro