Purtătorul de cuvânt al PNL: Ne vedem din nou în stradă duminică, în Bucureşti şi în toată ţara
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a scris joi pe Facebook că membrii de partid şi simpatizanţii liberali vor fi mobilizaţi pentru a se alătura duminică mitingurilor anunţate de organizaţiile civice, organizaţiile neguvernamentale şi confederaţiile sindicale împotriva legilor Justiţiei, a Guvernului şi a şefilor celor două Camere ale Parlamentului.
”PNL a reuşit să mobilizeze azi Opoziţia împotriva guvernului PSD – ALDE. Guvernul Tudose – Dragnea a rezistat moţiunii de cenzură PNL în mod ruşinos cu doar 3 voturi în favoarea sa. Mulţumim zecilor de mii de români care au fost în stradă în aceste zile alături de PNL. Lupta PNL pentru o Românie normala continuă! Ne vedem din nou în stradă duminică, în Bucureşti şi în toată ţara. Doar împreună putem opri distrugerea economiei şi capturarea statului democratic de catre gruparea PSDragnea”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.
Un număr de 39 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa au lansat un apel către români să iasă în stradă, duminică, de la ora 18.00, şi să ceară retragerea legilor Justiţiei şi a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale, dar şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Semnatarii apelului lansat pe Facebook, între care se numără Platforma România 100, Corupţia Ucide, Centrul Român pentru Politici Europene, Freedom House, spun că România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010.
„Confiscarea politică a sistemului de justiţie, capturarea statului de către o mafie politică care slăbeşte legislaţia anticorupţie pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic şi instituţional declanşat de Guvern împotriva societăţii civile, atacurile majorităţii parlamentare împotriva aliaţilor din NATO şi UE, haosul fiscal şi deprecierea accelerată a leului, creşterea preţurilor şi a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene şi NATO. Consecinţele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunităţii politicienilor şi a sărăciei”, se arată în apelul lansat de 39 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa.
Organizaţiile civice care îi cheamă pe oameni să protesteze în stradă, duminică, de la ora 18.00, spun că România este călcată în picioare, coaliţia de guvernare nesocotind sau ignorând opiniile şi interesele legitime ale societăţii civile şi reprezentanţilor puterii judecătoreşti care s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiţiei.
„Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, şi deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furaţi. Numirile în funcţii publice ne-au adus persoane de o incompetenţă flagrantă şi cu un nivel de moralitate cel puţin discutabil. România este astăzi în situaţia în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel naţional sau de sector. Ca urmare, angajaţii sunt din ce în ce mai puţin protejaţi, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona ţărilor de la Estul Uniunii Europene”, mai arată iniţiatorii protestului.
Ei mai spun că de la 1 ianuarie salariaţii sunt lăsaţi la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuţiilor, dar şi pentru finanţarea sistemului de pensii şi cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuţiile, dar şi pentru solidaritatea cu persoanele vulnerabile.
„Pe scurt, actuala coaliţie de guvernare susţine hoţia, ineficienţa, haosul şi lipsa de transparenţă, invocând câştigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. Viitorul nostru şi al copiilor noştri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanţă pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă naţională din care ne vom reveni în decenii.Pentru toate acestea chemăm românii în stradă pentru o luptă paşnică a României cinstite cu hoţia, autoritarismul şi sărăcia.Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose şi a principalilor vinovaţi pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea şi Tăriceanu – din funcţiile de preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, şansele românilor de a trăi într-o societate aşezată şi prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste şi competenţă vor fi iremediabil distruse”, adaugă semnatarii apelului lansat pe Facebook.
news.ro