Spitalul din Orăștie caută manager
Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Orăștie anunță scoaterea la concurs a funcției de manager al Spitalului Municipal Orăștie. Concursul se va desfășura potrivit Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, în cadrul Spitalului Municipal Orăștie. Concursul va avea loc în perioada 14.05.2021 – 08.07.2021, desfășurându-se în două etape, și anume etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs – etapă eliminatorie – care va avea loc în data 18 iunie 2021; etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management, care va avea loc în data de 01 iulie 2021, ora 10:00.
Persoanele fizice care se înscriu la concurs trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume să fie absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior, acreditată, potrivit legii; au cel puțin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.
Dosarul de înscriere se depune la sediul Spitalului Municipal Orăștie-Birou RUNOS până la data de 17 iunie 2021, ora 15:00.
Taxa de participare la concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria Spitalului Municipal Orăștie.
Monika BACIU