GÂNDURI DE 9 MAI: România și straiele noi europene încă ascunse în dulapul rușinii
De Ziua Europei – mai tristă astăzi și mai îndoliată de pandemie – nu vom propune un toast. Cu atât mai puțin un ditiramb cleios și inutil. Poate doar o întredeschidere de porți către viitorul politic european, din perspectiva celor care dau puterea în mâna politicienilor: electoratul. Pentru că, stând departe de înțelegerea politicii, cetățeanul stă departe de propriul viitor în construcția căruia ar trebui să conteze vocea și faptele sale.
Analize și studii politice și sociologice din ultima vreme sugerează, cu date și fapte, dizolvarea ideologiilor politice asumate de stânga sau de dreapta într-un melanj ce naște deja o altă structură. Noua structură ar avea ca repere generale populismul și curentul antisistem, iar consolidarea acestei structuri vine din noua perspectivă politică și socială a tinerilor europeni. Faptul că în România această evoluție/ revoluție politică este prea puțin evidentă are explicațiile sale de „originalitate zonală”, o originalitate care are, în spate, lucruri pe care evităm să le recunoaștem, cum ar fi lipsa de educație și mentalitatea de supus al sistemelor.
Vom face doar câteva observații, lăsându-vă posibilitatea să deschideți, fiecare, propriile căi de analiză.
Avem un singur taler al unei balanțe furate!
Vorbind despre originalitatea de periferie europeană cu care, mai în glumă, mai în serios, ne arătăm lumii civilizate, trebuie să înțelegem că, în Europa, România poartă în continuare tricoul ponosit pe care scrie „în curs de dezvoltare”. În ciuda declarațiilor pompoase și a genialității măsluite sub care ne ascundem istoria, adevărul e limpede pentru toată lumea.
Punctând la tema noastră, deocamdată, în România, trebuie să recunoaștem faptul că atârnă greu în balanță electoratul mai puțin educat și informat, ușor de manipulat, cu nucleul dur în zona persoanelor de peste 45 de ani. Pentru acest electorat, ideea de dreapta politică sau, mai nou, orice altceva în afară de socialism și/ sau naționalism este exclus ca opțiune de vot. Or, în aceste condiții, perspectiva noii reașezări ideologice pe structura populism versus antisistem va fi tot originală, în raport cu evoluția politică din occidentul european. Asta pentru că, în România, stânga social-democrată, naționalismul extrem, liberalismul și hibridul căruia îi spunem „progresism” sunt toate atât ținte pentru curentul antisistem, cât și promotori înrăiți ai populismului cu orice preț. Avem un singur taler al unei balanțe furate, așadar încă facem un singur fel de politică cu nuanțe!
Atât de confuz e melanjul politic românesc, încât, fie la putere, fie în opoziție, partidele românești sunt în egală măsură populiste, antisistem și naționaliste în proporții care se schimbă după cum se schimbă opinia publică în preajma alegerilor.
Mila statului înlocuită cu competiția privată
Pentru a fi încă mai deslușiți, cât timp nucleul dur de (hai să-i spunem!) socialism emoțional al seniorilor va fi majoritar prezent la urne, iar tinerii vor boicota democrația social-democrații pesediști vor câștiga repetat iar puterea va fi ori în mâna lor, ori în mâna unor coaliții anti-PSD care vor imita, vagi rebeliuni „de dreapta”, politica populistă social-democrată.
„Liberalismul populist românesc” (sinistru sună, dar cum să spui altfel unui curent de stânga disimulată?!) de coloratură modernă (fie el al PNL sau USR-PLUS) va câștiga efectiv alegerile în România și va fi obligat să facă politică liberală atunci când nucleul dur despre care vorbeam mai sus va fi bătut prin activarea la vot și în propaganda politică a generațiilor din zona 18 – 35 de ani care refuză acum să se implice efectiv în procesul democratic. Acela va fi momentul de cotitură care ar putea înlocui populismul românesc anti-economic, bazat pe milă socială și corupție instituțională, cu forme evolutive de liberalism, dintre acelea care pun în valoare, prin sprijin consistent și depășind angrenajul bugetar, mediul concurențial privat și noile sisteme de educație și relații de muncă de care deja beneficiază, conștient, noile generații.
Tot acela ar putea fi și momentul în care se va declanșa o mică revoluție „antisistem” în interiorul clasei politice românești, probabil dură și cu multe exagerări dar absolut necesară pentru un viitor cu grad mult mai mare de predictibilitate și în ritmul secolului XXI.
Mai greu, dar vom intra și noi, cinstit în Europa
Dacă, la nivel vest-european, diluarea sistemului politic bipolar stânga-dreapta și înlocuirea treptată cu unul de tranziție (către ce? e greu de spus acum…) cu structura populism – liberalism – cvasi-anarhism (antisistem) sunt evidențe ale cercetărilor sociologice și analizelor politice, în zona românească rezistă o majoritate electorală care operează cu asociațiile ideologice subalfabetizate stânga-dă-pensii-și-salarii, dreapta-taie-pensii-și-salarii și progresiștii-vând-țara-marilor-companii-globale.
Evident, și în acest curent evolutiv, deși parte integrantă din Europa Mare, România rămâne cu o istorie în urmă iar artizanii acestei alienări politice persistente sunt chiar politicienii români. Da, politicienii români care înțeleg să țină, prin politici manipulatorii și corupție generalizată, cetățeanul departe de educație solidă, în spiritul vremii, și informație corectă și completă. Acum, cinstiți să fim, de ce și-ar dori politicienii români, cu o majoritate a lor needucată și disprețuind legile și morala, să fie judecați de un electorat educat, capabil să-i cântărească just?
Totuși, în ciuda drumului bolovănos, electoratul român va evolua înspre ritmurile timpului în care trăim, cu sau fără voia clasei politice. Iar România, astfel, va reuși să scoată și în public straiele cele noi și rânduite ale cetățeniei europene.
