8 mai – Ziua Mondiala a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii
Pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii care intervin și susțin persoanele afectate de COVID-19, care, cu responsabilitate și dăruire duc la îndeplinire misiunea organizației, acțiuni ce sunt „de neoprit”.
În România, de la începutul pandemiei COVID-19, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor în nevoie. Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului, au sprijinit persoanele izolate la domiciliu cu alimente esențiale și produse de igienă, au oferit sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină, au monitorizat telefonic persoanele izolate. Prin implicarea a sute de donatori și parteneri din întreaga țară, personalul și voluntarii Crucii Roșii Române au reușit să sprijine unitățile medicale și instituțiile angajate în combaterea pandemiei cu echipamente medicale și de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro.
„În ultimul an, COVID-19 a adus multă incertitudine și a perturbat viața românilor. Acest lucru s-a reflectat mai ales asupra persoanelor care erau deja afectate de sărăcie și izolare socială. Dar un lucru nu s-a schimbat: sprijinul oferit de voluntarii și personalul Crucii Roșii Române. Oamenii de Cruce Roșie au fost în comunități în fiecare zi, ajutând familiile afectate cu pachete cu alimente și produse de igienă sau oferind informații despre importanța prevenirii răspândirii virusului. Timp de un an ei ne-au demonstrat că angajamentul lor nu se clatină niciodată, iar compasiunea lor nu are limite.”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Mișcarea Internațională este alcătuită din 192 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, cu 160.000 de filiale locale și aproximativ 14 milioane de voluntari în întreaga lume. Estimăm că unul din 636 de locuitori ai planetei este voluntar al Crucii Roșii sau al Semilunii Roșii. Împreună, Crucea Roșie și Semiluna Roșie au ajuns la 650,5 milioane de persoane cu activități de promovare a sănătății și a măsurilor de igienă – adică 1 din 12 persoane, au desfășurat lucrări de alimentare cu apă și salubrizare pentru 106,2 milioane de oameni (adică 1 din 72 de persoane), au acordat asistență alimentară sau în natură pentru aproximativ 79 de milioane de persoane (1 din 97 de persoane) și mai mult de un milion de persoane au fost conectate cu familiile lor prin apeluri telefonice sau video, mesaje scrise sau verbale.
Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dl. Francesco Rocca declarat cu ocazia zilei de 8 mai: „Există multe provocări globale serioase de abordat, cum ar fi COVID-19, criza climatică și sprijinul pentru migranți. Dar astăzi avem aproximativ 14 milioane de motive pentru a sărbători: voluntarii noștri de neoprit. Fiecare act individual de bunătate și sprijin contează – indiferent de cât de mic poate părea. Această acțiune locală colectivă are un impact global masiv în fiecare zi”.
La rândul său domnul Peter Maurer, președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a declarat: „Personalul și voluntarii Crucii Roșii și Semilunii Roșii se află în prima linie a fiecărei crize, uneori riscându-și propria siguranță. Ei lucrează neîncetat, cu și pentru comunități, pentru a preveni și a atenua suferința umană în cele mai grave situații, în conflicte armate, dezastre și alte crize umanitare. Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este ocazia noastră de a le aduce tribut, ei fac o schimbare în toată lumea în fiecare zi și se asigură că nimeni nu rămâne în urmă”.
#Suntemdeneoprit #Impreunasuntemdeneoprit