Rata şomajului a scăzut în martie 2021

În luna martie 2021, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precentă, iar numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2021 a fost de 464.000 de persoane, în scădere cu 14.000 de persoane faţă de luna precedentă, potrivit datelor transmise joi de Institutul Naţional de Statistică(INS).

“În luna martie 2021, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5%. Rata şomajului în luna martie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,7%)”, arată INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna martie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2021.

Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2021 a fost de 464.000 de  persoane, în scădere faţă de luna precedentă (478.000 de persoane), potrivit INS.

“Începând cu anul 2021 metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimaţiilor – în special asupra numărului populaţiei ocupate (şi implicit asupra numărului populaţiei active – care este numitorul indicatorului „rata şomajului”). Din acest motiv datele provizorii publicate pentru lunile ianuarie – martie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare”, se mai arată în  comunicatul transmis de INS.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *