Două pistoale, găsite într-un rucsac, lângă o ghenă
Două pistoale au fost găsite într-un rucsac, lângă o ghenă dintr-un cartier ieşean, iar poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz.
Poliţiştii ieşeni au anunţat că au iniţiat o anchetă după ce, în cursul zilei de duminică, a fost găsit un rucsac abandonat lângă o ghenă, iar în acesta se aflau, printre altele, două pistoale. Armele erau într-o stare avansată de uzură.
„Poliţiştii Secţiei 6 Urbană Iaşi au fost sesizaţi despre faptul că lângă o ghenă de gunoi, într-un rucsac, au fost găsite mai multe bunuri, printre care două pistoale. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că unul este Airsoft, celălalt este o armă neletală care este supusă însă autorizării. Poliţiştii continuă verificările, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru a fi luate măsurile legale care se impun. Respectivele arme erau în vizibilă stare de uzură”, a declarat, duminică seară, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.
news.ro