Peste 40 migranți descoperiți de polițiștii de frontieră de la P.T.F. Borș și P.T.F. Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș și Nădlac au descoperit 41 de cetățeni afro-asiatici care încercau să treacă ilegal frontiera ascunși în două automarfare.
La data de 17.04.2021, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, conducând un automarfar înmatriculat în România.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit treizeci și doi de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria și Turcia cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani.
Alte nouă persoane au fost depistate, în data de 16.04.2021, în jurul orei 09.00, ascunse într-un automarfar condus de un cetățean bulgar.
La verificări, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, având vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.