Guvernul a aprobat modificarea Legii 55 privind suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile împotriva răspândirii COVID-19
Executivul a aprobat modificarea legii Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevede sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului, a anunţat premierul Florin Cîţu.
„Guvernul a aprobat modificările la Legea 55, proiectul de lege care merge în Parlamentul României, este vorba despre acea prevedere prin care operatorii economici care nu respectă legislaţia în vigoare, ştiţi foarte bine despre ce este vorba, pot să fie închişi pe o perioadă scurtă la început şi, după aceea, pe o perioadă mai lungă. Este nevoie de efortul tuturor în această perioadă”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută joi la finalul şedinţei de Guvern.
„În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, conform proiectului de lege aprobat joi de către Executiv.
Totodată, în cazul în care constată săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancţiunea contravenţională principală prevăzută la art. 66 lit.c), agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite.
„Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: «Acest spaţiu este închis temporar, până la data de ________ inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19», potrivit sursei citate.
De asemenea, proiectul de lege prevede că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate.
Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
news.ro