Au furat pomi fructiferi
O situație ciudată a ieșit la iveală în comuna Ribița. Autoritățile locale au descoperit că patru pomi fructiferi au fost furați din apropierea unui obiectiv turistic. Zilele trecute au fost plantați circa 70 de pomi fructiferi.
Muzeul „Lada de zestre” aflat în subordinea Primăriei Ribița a fost recent reamenajat prin acțiuni de curățare și întreținere, de către angajații „SC Ribița 2010 SERVCOM”.
Tot în această perioadă, pe terenul din jurul obiectivului turistic, s-a plantat o livadă cu un număr de aproximativ 70 de pomi fructiferi (cireși, vișini, pruni, piersici, nuci, meri, peri și nectarini).
”La scurt timp, am constatat lipsa unui număr de 4 pomi, care au fost sustrași de cetățenii din satul Ribița. Este de-a dreptul rușinos acest fapt care nu face altceva decât să arate josnicia unora dintre noi. În acest sens, se va demara o amplă anchetă în vederea identificării și sancționării persoanelor care au sustras pomii și, de asemenea, pentru prevenirea unor astfel de situații rușinoase”, informează Ioan Faur, primarul comunei Ribița.
Pentru a recupera o parte din trecutul material şi spiritual al Ţării Zarandului şi în special al comunei Ribiţa, Primăria Comunei Ribiţa a cumpărat în anul 2006 o veche gospodărie din satul Ribiţa, gospodărie care ulterior a fost amenajată ca punct muzeistic cu numele de „Lada de zestre”.
Gospodăria respectivă a fost construită în anul 1929, după cum reiese din inscripţia aflată pe grinda casei. Gospodăria este compusă din şură cu două grajduri pentru animale, cocină pentru porci, bucătărie şi cămară, şopru pentru păstrarea carului, a grapei şi a altor unelte agricole, coteţe pentru păsări, precum şi casa proriu-zisă, cu două camere şi pivniţă .
Toate acestea sunt aşezate într-o curte mare, pe un teren uşor în pantă, presărat cu pomi fructiferi. La intrarea în curte călătorul este întâmpinat de fântâna cu butură din lemn şi vălău cioplit în piatră. De asemenea, o troiţă din piatră de la începutul secolului XX, pe care apare trecut printre alţii, Francisc Ribiczey, unul din urmaşii familiei nobiliare de la Ribiţa, veghează la poartă.
Șura gospodăriei adăpostește unelte agricole, plug, grapă, greble, furci, sape, îmblăcie, teleagă (un mic car), troacă din lemn.
Corpul de clădire compus din două camere, dintre care una are rolul de bucătărie iar cealaltă de cămară, are ca piesă importantă cuptorul utilizat pentru coacerea pâinii şi a altor produse din bucătăria tradiţională (mălai, plăcinte, cozonaci). În camera de bucătărie se găsesc mai multe obiecte care intrau în inventarul bucătăriilor tradiţionale, dintre care predomină aici obiectele din lut: străchini, blide, oale de diferite mărimi, urcioare. Se mai găsesc câteva tipuri de mojare vechi, prese manuale, trăgace, troace pentru frământarea aluaturilor, etc. Ar fi necesară achiziţionarea unui mobilier specific bucătăriilor tradiţionale: un blidar, un stelaj(un tip vechi de dulăpior de bucătărie), o masă veche, scaune.
Cămara adăposteşte unelte specifice rotăritului, unelte specifice prelucrării cânepii şi a lânii (piepteni de diferite mărimi, vârtelniţe, râşchitori), unelte necesare confecţionării fluierelor (sfredele de diferite mărimi, cuţite), secere, ferez de mână, custură, butoaie, damigene de diferite mărimi, şpriţ pentru cârnaţi, doniţe, coşuri, site, ciururi din piele de vită, sfărmătoare de porumb, hambar pentru cereale, desagi, capcane pentru şoareci, etc.
Monika BACIU