Drum expres între Târgu Jiu și Deva

Un drum expres ar putea fi realizat între Târgu Jiu și Deva. Ministerul Transporturilor arată că proiectul „Drum expres Târgu Jiu – Hațeg – Deva” este cuprins atât în Master Planul General pentru Transport, însă, trebuie realizate documentațiile necesare în vederea accesării fondurilor europene.

„Precizăm că proiectul „Drum expres Târgu Jiu – Hațeg – Deva” este cuprins atât în MPGT în perioada de programare 2021-2030, cât și în Planul Investițional. Ținând cont de perioada de tranziție între cele două exerciții financiare multianuale 2014-2020, respectiv 2021-2027, la nivelul CNAIR se vor întreprinde demersurile necesare pentru identificarea sursei de finanțare a acestui obiectiv de investiție, dar și pentru inițierea procesului de pregătire a documentației tehnice în vederea lansării licitației pentru etapa de proiectare (realizare studiu de fezabilitate). Promovarea la licitație a etapei de execuție a lucrărilor se poate realiza în baza unei documentații tehnice complete, mature care să corespundă cerințelor pentru accesarea finanțării europene nerambursabile”, arată Ministerul Transporturilor.

Din punctul de vedere al infrastructurii de transport, în România prioritățile sunt definite de Master Planul General de Transport al României, document agreat de către Comisia Europeană și aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 666 din 14.09.2016. Acesta constituie un instrument strategic de planificare a intervențiilor majore pentru perioada 2016-2030 ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport la scară națională.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *