Inspectorii ANSVSA au dat, în luna martie, 291 de amenzi în valoare 1,7 milioane de lei pentru neregulie constatate în industria alimentară

Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat 291 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.705.600 de lei, în urma celor 12.292 de controale efectuate, în luna martie, în unităţile din industria agroalimentară, a anunţat vineri ANSVSA.

“În cursul lunii martie 2021, Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 12.292 de controale în unităţile din industria agroalimentară. Ca urmare a neregulilor constatate şi încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi s-au aplicat 291 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.705.600 de lei”, transmite ANSVSA.

Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează în baza programului de supraveghere şi control pentru anul 2021 şi vizează operatorii din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume – fructe.

În urma controalelor au fost constatate o serie de neconformităţi, precum: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie cum ar fi: neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa sursei de apă şi a grupului sanitar, lipsa vestiarului pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie; neconformităţi privind întreţinerea şi igiena echipamentului de protecţie sanitară a personalului muncitor şi/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia; neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare).

În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucţiunilor din programul de supraveghere şi control pentru anul 2021, urmărindu-se conformitatea produselor alimentarea, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente şi de pe suprafeţe sau ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, se mai arată în comunicatul ANSVSA.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *