Vaccinul Johnson & Johnson, administrat persoanelor cu vârsta peste 18 ani, în doză unică
Vaccinul Johnson & Johnson, al patrulea împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, se administrează persoanelor începând cu vârsta de 18 ani, într-o doză unică. Protecţia începe la aproximativ 14 zile de la vaccinare. Conform prospectului, în asociere cu vaccinarea pot să apară reacţii asociate cu anxietatea, printre reacţiile adverse frecvente fiind durerea la locul injectării, durerea de cap, oboseală, dureri musculare şi greaţă.
Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză.
Protecţia începe la aproximativ 14 zile după vaccinare. La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca vaccinarea cu COVID-19 Vaccine Janssen să nu ofere protecţie tuturor persoanelor vaccinate, se precizează în prospect.
Potrivit prospectului, au fost raportate evenimente de anafilaxie la administrarea acestui vaccin, astfel că trebuie să fie întotdeauna disponibil un tratament medical şi o supraveghere adecvată în caz de reacţie de tip anafilactic. Se recomandă monitorizarea atentă, timp de cel puţin 15 minute după vaccinare.
De asemenea, în asociere cu vaccinarea pot surveni reacţii asociate cu anxietatea, incluzând reacţii vasovagale (sincopă), hiperventilaţie sau reacţii asociate stresului, ca răspuns psihogen la administrarea injecţiei cu acul.
Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută febrilă severă sau cu infecţie acută, însă prezenţa unei infecţii minore şi/sau a febrei cu valori reduse nu constituie un motiv de amânare a vaccinării.
„În mod similar altor injecţii intramusculare, vaccinul trebuie administrat cu prudenţă persoanelor cărora li se administrează tratament anticoagulant sau celor cu trombocitopenie sau orice tulburare de coagulare (cum este hemofilia), întrucât în urma administrării intramusculare la aceste persoane pot să apară sângerări sau echimoze”, mai scrie în prospect.
Conform studiului făcut pentru acest vaccin, cea mai frecventă reacţie adversă locală raportată a fost durerea la nivelul locului de injectare (48,6%). Cele mai frecvente reacţii adverse sistemice au fost cefalee (38,9%), oboseală (38,2%), mialgie (33,2%) şi greaţă (14,2%). Pirexia (definită ca temperatura corpului ≥38,0°C) a fost observată la 9% dintre participanţi. Majoritatea reacţiilor adverse au apărut în decurs de 1–2 zile de la vaccinare şi reacţiile adverse au avut intensitate uşoară până la moderată şi durată scurtă (1–2 zile).
news.ro