Cum să îţi ajuţi copilul să se dezvolte mai repede şi mai armonios
Ca urmare a fenomenului globalizării care continuă să ia amploare, cunoaşterea a cel puţin două limbi străine capătă un caracter obligatoriu. În prezent, învăţarea limbilor străine îţi permite să formezi o legătură mult mai strânsă cu diversitatea culturilor din toate colţurile lumii, deschizându-ţi în acelaşi timp numeroase porţi către oportunităţi de viitor.
Fenomenul se va consolida odată cu trecerea timpului. Dacă eşti părinte, îţi doreşti cu siguranţă să îţi ajuţi pe cât posibil copilul să îşi creeze propriul drum în viaţă. Pentru a face acest lucru posibil, trebuie deci să îl ghidezi prin cât mai multe taine ale culturii şi educaţiei, iar asta include limbile străine. Niciodată nu este prea devreme!
Iată de ce este important să îţi susţii copilul în învăţarea limbilor străine!
1. Asimilarea informaţiilor este facilitată în perioada copilăriei
Este deja foarte bine cunoscut faptul că un copil poate reţine şi prelucra informaţia mult mai repede decât un om matur. Dacă micuţul tău va începe învăţarea unei limbi străine de la o vârstă fragedă, acesta o va asimila în mod similar învăţării limbii materne. Va progresa astfel mult mai repede şi va putea chiar atinge un nivel aproape nativ într-o perioadă relativ scurtă de timp, comparativ cu cei ce învaţă aceeaşi limbă la maturitate. De asemenea, majoritatea copiilor nu sunt blocaţi de frica de a greşi, factor care poate încetini procesul de învăţare al unui om matur.
2. Dezvoltarea gândirii şi a puterii de concentrare
Numeroase studii realizate de-a lungul timpului au arătat că învăţarea unei noi limbi străine ajută la dezvoltarea gândirii logice, a capacităţii de ascultare şi a puterii de concentrare. Situându-se la graniţa dintre cele două emisfere cerebrale, limbile străine îmbunătăţesc memoria şi abilitatea de multitasking. De asemenea, copiii vorbitori de mai multe limbi străine deţin deseori un simţ creativ mai ridicat, fiind mai flexibili din punct de vedere mintal.
Acest lucru are un impact direct şi asupra parcursului lor academic. Dezvoltându-şi atât capacitatea de gândire critică, cât şi cea de gândire creativă, copilul vorbitor de cel puţin o limbă străină va avea capacităţi mai ridicate de citire, scriere sau rezolvare a problemelor şcolare standard.
3. Lărgirea orizonturilor profesionale
Unul dintre cele mai importante beneficii ale învăţării unei noi limbi străine este lărgirea orizonturilor profesionale la maturitate, mai ales dacă limba pe care o asimilează este de circulaţie internaţională, precum engleza sau germana. Dacă îţi înscrii copilul de la o vârstă fragedă la cursuri de engleză pentru şcolari, acesta va căpăta deja un nivel de vorbire şi înţelegere aproape nativ până în vârsta adolescenţei. Mayflower Centre oferă astfel de cursuri de pregătire lingvistică, împărţind elevii pe grupe de vârstă pentru a asigura asimilarea limbilor engleză sau germană în mod optim, potrivit dezvoltării fiecăruia.
4. Dezvoltarea curiozităţii şi toleranţei
Odată cu învăţarea unei noi limbi străine, copilul tău se va familiariza şi cu specificul civilizaţiei pe care o studiază. Asimilând cunoştinţe legate de formarea limbii şi de istoria sa, el îşi va lărgi orizonturile culturale şi va înţelege care sunt asemănările dintre culturi şi, în acelaşi timp, ce le face diferite pe fiecare în parte. Acest lucru nu numai că îi va spori curiozitatea şi îl va determina să-şi dorească să afle mai multe despre lumea care îl înconjoară, ci îi va dezvolta şi puterea empatică şi admiraţia faţă de alte aspecte culturale pe care le va cunoaşte învăţând limba civilizaţiei respective.
Învăţarea limbilor străine se numără printre aspectele educative pe care nu trebuie să le neglijezi atunci când vine vorba de copilul tău. Pregăteşte-l de azi pentru viitor şi înscrie-l la un curs de învăţare a unei limbi de circulaţie internaţională! Cu siguranţă îţi va fi recunoscător atunci când va creşte şi va descoperi câte oportunităţi îi apar în cale!