Top 3 hobby-uri care te relaxează şi-ţi alungă stresul acumulat de-a lungul timpului

Este cunoscut faptul că aproape nimeni nu poate scăpa, de stres – un veritabil flagel al timpului prezent – în care viaţa pare că accelerează la cote nemaiîntâlnite în trecut. Acest fenomen nu vine însă singur, ci aduce cu sine diverse alte probleme dintre care cea mai des întâlnită este anxietatea ce se poate instala relativ uşor în urma unor episoade sau trăiri de natură traumatică sau a unor lungi perioade în care emoţiile negative s-au acumulat continuu.

Stresul pe perioade lungi de timp poate avea efecte negative serioase asupra sănătăţii întregului organism şi poate duce chiar la instalarea unor boli grave.

În afară de a a alege o dietă echilibrată, un regim de odihnă şi somn suficiente ca durată şi calitative şi de a-ţi acorda o atenţie personală suplimentară ori, chiar de a consulta un specialist pshioterapeut în situaţiile care încep să ţi se pară greu de stăpânit, există şi câteva activităţi pe care le poţi face relativ uşor şi care pot reduce semnificativ nivelul de stres. Şi nu este vorba de clasicele meditaţii sau şedinţe de tip yoga – deşi  acestea au efecte benefice de necontestat în astfel de cazuri.

Iată care sunt cele mai indicate activităţi de tip hobby pe care le poţi practica pentru a-ţi ţine nivelul de stres sub control

  • Grădinăritul 

Dacă deţii un teren liber sau locuieşti la o casă cu un spaţiu alocat curţii, ai ocazia de a te apuca de una din cele mai indicate activităţi cu efecte benefice în combaterea efectelor negative ale stresului: instalarea şi îngrijirea unei grădini proprii.

Este un hobby care te va pune să combini mişcarea fizică cu petrecerea timpului în aer liber, iar sentimentul că munca ta este recompensată cu obţinerea unor recolte de legume proaspete sau cu un decor minunat dat de florile pe care le cultivi în grădină este de neegalat.

De asemenea, gradinaritul duce la scăderea hormonilor de tipul cortizolului (eliberat în cantităţi mari în perioade de stres prelungit şi cu efecte negative asupra corpului) şi la îmbunătăţirea stării psihice în general mai mult decât alte activităţi relaxante, cum ar fi cazul lecturii.

  • Gătitul 

Dacă nu ştii încă să găteşti şi ai avut până acum un stil de viaţă agitat, mereu pe fugă, cu mese luate la fast-food sau chiar din mers, este timpul să te opreşti din ”cursa” contra-cronometru pe care o duci cu tine însuţi. Poate este timpul să te apuci să-ţi prepari singur câte o masă gustoasă, să încerci unele reţete care îţi fac pofta şi să-ţi acorzi răgazul unei mese tihnite.

Lucrul creativ în bucătărie, alegerea şi pregătirea ingredientelor pentru obţinerea unui fel de mâncare sunt activităţi benefice pentru creşterea gradului de stimă de sine şi împlinire. Iar dacă toate acestea duc la crearea unei delicioase cine pe care o poţi împărţi cu cineva drag, este un real câştig pentru tine.

  • Pescuitul 

Nimic nu poate fi mai bun pentru psihic şi fizic decât mersul la pescuit ori de câte ori timpul îţi permite. Dacă eşti un fan al acestui veritabil sport, cu siguranţă ştii deja că pregătirile din ziua premergătoare ”expediţiei”, emoţiile şi starea de aşteptare pe care le vei încerca, aduc cu sine, puţin stres anticipativ. Cu toate acestea, odată ajuns pe malul apei, vei elimina gândurile şi emoţiile negative care te încearcă uneori.

O zi întreagă petrecută în natură, în liniştea neîntreruptă decât de susurul apei şi cântecul păsărilor, este o ocazie unică de a te încărca cu energie pozitivă. În acelaşi timp, emoţia pe care o vei încerca în momentul în care reuşeşti o captură de crapi frumoşi şi gândul la o delicioasă masă cu specific pescăresc, te vor face să uiţi de grijile apăsătoare de până atunci.

Aşadar, iată doar câteva activităţi care, pe lângă diminuarea nivelurilor de stres cu care te confrunţi zilnic, aduc şi beneficii excelente întregului organism, datorită mişcării sau efortului fizic şi al petrecerii unui timp de calitate acasă sau în natură.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *