Ce nereguli a identificat Curtea de Conturi

În anul 2020, Curtea de Conturi a auditat 2.647 entităţi publice, cu 15% mai mult decât în anul anterior. Pe parcursul acţiunilor desfăşurate au fost identificate 17.666 de cazuri de abateri, nereguli sau erori, iar în ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală pentru prejudiciile identificate şi consemnate în actele de audit aferente anului 2020, Curtea a formulat 96 de sesizări, din care 80 pentru nedispunerea şi neurmărirea măsurilor dispuse şi 16 pentru existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 947 milioane lei.

Aceste prejudicii totale de 947 milioane lei includ şi sesizările pentru măsurile rămase nevalorificate din anii anteriori.

Curtea de Conturi a transmis Parlamentului României Raportul public pe anul 2019 şi Raportul de activitate pe anul 2020, ulterior aprobării acestora de către Plenul instituţiei.

Raportul public reflectă concluziile misiunilor de audit financiar efectuate la autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi auditul public extern desfăşurat la autorităţile administrativ-teritoriale. Sunt cuprinse, de asemenea, rezultatele acţiunilor de audit de conformitate realizate la autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale, la unităţi subordonate sau aflate sub coordonarea sau sub autoritatea acestora, la operatori economici din sectorul public şi la alte entităţi.

O secţiune distinctă este dedicată misiunilor de audit al performanţei realizate în domenii privind sănătatea, protecţia consumatorilor, activitatea de cercetare-dezvoltare, comerţul exterior, patrimoniul sportiv, gestionarea resurselor acvatice. Documentul include şi acţiunile de audit public extern derulate de Autoritatea de Audit, organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curte, având atribuţii şi proceduri de lucru proprii.

În anul 2020, Curtea de Conturi a efectuat 1.546 de misiuni de audit financiar, a abordat 17 teme de audit al performanţei pe parcursul a 52 de misiuni desfăşurate în domenii considerate prioritare, a realizat 1.425 de misiuni de audit de conformitate şi a derulat 40 de acţiuni de documentare.

Pentru verificarea modului de gestionare a resurselor publice în perioada stării de urgenţă, au fost angrenaţi 700 de auditori publici externi care au desfăşurat 949 de misiuni la tot atâtea entităţi.

„Cu toate restricţiile aduse de pandemie, în anul 2020, Curtea a auditat 2.647 entităţi publice, cu 15% mai mult decât în anul anterior. Am reuşit, printr-un efort comun, să oferim cetăţeanului o fotografie în timp real a modului în care sunt gestionate fondurile publice în combaterea pandemiei cauzate de noul coronavirus. Ne-am propus să fim relevanţi la nivelul societăţii şi am făcut paşi în această direcţie”, spune Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României.

Tot anul trecut, auditorii Curţii au efectuat 4.652 de acţiuni de monitorizare a implementării măsurilor dispuse prin decizii (follow-up), 118 acţiuni de verificare a realităţii argumentelor invocate de conducerile entităţilor în susţinerea solicitărilor de prelungire a termenelor stabilite în decizii şi 115 acţiuni de verificare a modului de implementare a recomandărilor formulate în auditul performanţei.

„Pe parcursul acţiunilor desfăşurate au fost identificate 17.666 de cazuri de abateri, nereguli sau erori, dintre care 3.985 de cazuri de abateri au determinat producerea de prejudicii, cu un impact financiar de 595,5 milioane lei. Numărul abaterilor constatate a fost în scădere faţă de anul anterior, atunci când s-au înregistrat 18.176 de astfel de situaţii. În ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală pentru prejudiciile identificate şi consemnate în actele de audit aferente anului 2020, la cererea departamentelor şi camerelor de conturi, Curtea a formulat 96 de sesizări, dintre acestea 80 fiind pentru nedispunerea şi neurmărirea măsurilor dispuse şi 16 pentru existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală. Prejudiciul total estimat a fost în cuantum de aproximativ 947 milioane lei. În anul anterior au fost formulate 39 de sesizări penale”, arată Curtea de Conturi.

În paralel cu activitatea de audit, pe parcursul anului trecut, Curtea a implementat un sistem de identificare rapidă şi păstrare a documentelor existente în Curtea de Conturi (SPID) care va fluidiza şi standardiza procesul de audit, elabora o strategie de diversificare a canalelor de comunicare internă şi externă, dar şi o nouă strategie a resurselor umane, ultimele două proiecte fiind dezvoltate în colaborare cu Banca Mondială şi Comisia Europeană. Tot prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană, CCR-SAI pentru cetăţean, Curtea de Conturi a demarat un proces complex de diagnoză printr-o analiză funcţională realizată împreună cu reprezentanţii instituţiei supreme de audit din Statele Unite ale Americii (GAO), precum şi o analiză de tip peer-review privind calitatea rapoartelor de audit, alături de partenerii noştri din Olanda, Austria şi Polonia.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *