Comisia Europeană vrea să prelungească cu zece ani suprimarea „roaming”-ului în UE

Comisia Europeană (CE) propune o prelungire cu zece ani a suspendării costurilor cu „roaming”-ul între statele membre UE – o măsură aflată în vigoare din 2017 şi care urmează să înceteze la sfârşitul lui 2022, relatează AFP.

În afara acestei prelungiri, un regulament prezentat de către Bruxelles vizează să garanteze faptul că „consumatrii vor beneficia de aceeaşi calitate şi viteză a conexiunii la reţeua telefoniei mobile în străinătate ca acasă, atunci când sunt disponibile reţele echivalente”, anunţă într-un comunicat Comisia.

Potrivit CE, 33% dintre europeni consideră că viteza Internetului pe mobil este inferioară celei din ţara lor de origine atunci când se află în străinătate.

Suprimarea cheltuielilor cu „roaming”-ul – una dintre reformele cele mai concrete din ultimii ani în favoarea consumatorilor europeni – permite din iunie 2017 europenilor, pe o perioadă iniţială de cinci ani, să folosească tarifele mobile naţionale în întreaga Uniune fără suprataxă.

Potrivit CE, folosirea datelor mobile a crescut de 17 ori în vara lui 2019, faţă de vara lui 2016, înainte de suprimarea acestor costuri.

Această măsură constituie ”o piatră de temelie a pieţei unice, dovedită”, şi-a exprimat satisfacţia comisarul european de resort Thierry Breton, citatîn comunicat.

Ea priveşte toate cele 27 de state membre ale Uniunii, dar şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia – însă nu şi Regatul Unit, care a încetat definitiv să aplice reglementările europene de la 1 ianuarie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *