Evoluţia cazurilor de COVID-19 s-a înscris într-un trend ascendent în ultima săptămână
Evoluţia cazurilor de COVID-19 s-a înscris într-un trend ascendent în ultima săptămână, ratele de incidenţă săptămânală au crescut majoritar în grupa de vârstă 0-19 ani, 18 judeţe şi Capitala având creşteri mai accentuate, iar peste 70% din cazuri sunt în mediul urban, conform unei analize a Institutului de Sănătate Publică (INSP).
” În ultimele 7 zile evoluţia s-a înscris într-un trend ascendent ajungând la o medie de 2.640 cazuri/zi (valoare echivalentă cu cea înregistrată în 20 ianuarie 2021)”, notează INSP într-o Analiză de situaţie privind evoluţia epidemiei.
Coform INSP, se observă că ratele de incidenţă săptămânală au crescut majoritar în grupa de vârstă 0-19 ani şi în grupa de vârstă 20-39 de ani. În grupele de vârstă de peste 40 de ani s-au înregistrat scăderi ale ratei de incidenţă.
” La o analiză mai fină a grupelor de vârstă se observă că s-au înregistrat creşteri în toate grupele sub 19 ani (0-4 ani, 5-9 ani, 10-14 ani şi 15-19 ani) iar în cadrul grupei de vârstă 20-39 de ani doar în subgrupele 30-34 ani şi 35- 39 ani, relevă datele INSP.
Creşterea observată a numărului de cazuri în grupa 0-19 ani nu este uniformă la nivel naţional, creşteri mai accentuate fiind înregistrate în 18 judeţe (Sibiu, Argeş, Alba, Sălaj, Dolj, Gorj, Bacău, Brăila, Satu Mare, Giurgiu, Caraş Severin, Călăraşi, Mehedinţi, Braşov, Ialomiţa, Timiş, Harghita, Olt) şi în Municipiul Bucureşti.Â
Peste 70% din cazuri sunt înregistrate în zone urbane.
Evoluţia numărului de decese nu urmează acelaşi trend ascendent observat la cazurile confirmate.
Începând cu luna februarie 2020 si pana la 21 februarie 2021 au fost efectuate un număr total de 5.881.162 de teste RT-PCR, dintre care 1.859.393 la cerere. Au fost efectuate si 253.442 teste rapide antigen. Faţă de săptămâna 1-7 februarie, rata săptămânală de pozitivitate a probelor a crescut uşor de la 9.1% la 9.3% (+2.2%)
news.ro