Guvernul a adoptat forma finală a bugetului, după avizul Consiliului Legislativ
Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va adopta luni seară, de la ora 19.00, formele finale ale legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an, după ce au fost avizate de către Consiliul Legislativ, iar marţi cele două proiecte vor fi trimise Parlamentului.
„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri pentru a adopta forma finală, după avizul Consiliul Legislativ. Se ştie că a venit abia în cursul zilei de astăzi avizul Consiliului Legislativ şi, procedural, chiar dacă nu există o modificare a legii bugetului de stat în urma avizului Consiliului Legislativ, trebuie practic adoptat bugetul în urma avizului Consiliului Legislativ. Cel mai probabil, legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament, imediat ce vor ajunge la Parlament. Împreună cu doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România”, a declarat Ludovic Orban, luni la Parlament.
news.ro