Turcan anunţă reevaluarea „sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că un magistrat care câştigă un salariu de 29.000 de lei beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 5.660 de lei, valori duble faţă de cât câştigă un medic. Turcan anunţă că acest spor, ca şi altele, va fi „evaluat” în viitoarea lege a salarizării.

Raluca Turcan a enumerat, miercuri, într-o emisiune de știri, unele sporuri de care beneficiază bugetarii şi despre care susţine că trebuie evaluate în viitoarea lege a salarizării din sistemul public.
În acest context, Turcan a dat exemplu sporului ”de risc şi suprasolicitare neuropsihică”, a cărui valoare este, în cazul medicilor, la mai puţin de jumătate faţă de cel de care beneficiază magistraţii.
„Sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, să ştiţi că sunt categorii profesionale care îl consideră necesar, dar el este extrem de disproporţionat. Un magistrat are un salariu de bază de 29.269, cu un spor de solicitare neuropsihică de 5.660, în timp ce un medic are un salariu de bază de 15.256 şi un spor de solicitare neuropsihică de 2.300 de lei. Vom evalua acest spor, da”, a declarat Raluca Turcan, la un post tv de știri.
Ea a explicat că acest spor există pentru angajaţii din Educaţie, unde este nevoie, însă, de creşterea grilei de salarizare rămasă „mult în urma altor categorii profesionale”.
Turcan a vorbit din nou despre sporul de confidenţialitate.
„Sporul de confidenţialitate: sunt anumiţi inspectori care au salariile de bază între 6.000 şi 9.000 de lei, iar sporurile de confidenţialitate între 600 şi 1.400 de lei pe lună, în condiţiile în care prin lege ei sunt obligaţi să respecte condiţiile de confidenţialitate. Din punctul nostru de vedere, acest spor ar trebui să dispară”, a mai declarat Turcan.
În ceea ce priveşte sporul de calculator, Turcan a spus că acesta „nu îşi are rostul”.
Cât despre sporul de condiţii periculoase, care este acordat la salariul de bază, Turcan afirmă că ar trebui raportat „la nişte factori exteriori”.
Ea a precizat că există şi categorii profesionale „care au nevoie de sporuri”, iar evaluarea acestora trebuie să se facă cu prudenţă.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *