Cea mai mare scădere a cererii de birouri s-a înregistrat în 2020 în domeniul IT&C, iar domeniul farmaceutic şi-a triplat volumul de spaţiu închiriat

Cea mai mare scădere a cererii de birouri s-a înregistrat în 2020 în domeniul IT&C, în timp ce domeniul farmaceutic şi-a triplat volumul de spaţiu închiriat, potrivit monitorizării realizate de ESOP Consulting la nivelul lui 2020 şi în prima lună din 2021. Aceasta arată că există cereri de micşorare a spaţiilor venite de la companiile care au scos spaţii la sub-închiriere.

”Cea mai mare scădere a cererii de birouri s-a înregistrat în 2020 în domeniul IT&C, în timp ce domeniul farmaceutic şi-a triplat volumul de spaţiu închiriat. Anul trecut, spaţiile închiriate de companii din IT&C au scăzut de la circa 150.000 mp, la circa 30.000 mp, iar ponderea lor în totalul pieţei s-a micşorat de la 50%, in 2019, la 30%”, arată compania.

Studiul arată că domeniul IT&C ”a dat mai mulţi paşi înapoi”, după ce în 2019 înregistrase un record al închirierilor de birouri.

”În 2021, acest domeniu ar putea să îşi revină parţial, dacă vor intra pe piaţă companiile care iau în calcul mutarea operaţiunilor în România ca urmare a Brexitului sau cele care au observat că infrastructura de internet din Romania a ajutat firmele să lucreze foarte bine şi in varianta lucrului de acasă (în perioada de carantină) şi in varianta hibridă, în perioadele de stare de alertă”, spune Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting.

Domeniile din care provin chiriaşii de birouri se echilibrează ca pondere. Un sub-domeniu nou, de nişă, cel de e-commerce este în creştere şi dă un impuls domeniului serviciilor profesionale, de care aparţine, potrivit monitorizării realizate de ESOP Consulting la nivelul lui 2020 şi în prima lună din 2021.

Un exemplu în acest sens este extinderea firmei de consultanţă 3BG, care si-a triplat suprafaţa în ultimul an de activitate şi se mută pe un etaj întreg în clădirea Unirii View. 3BG oferă servicii pentru comerţul electronic, prin platforma Amazon – cel mai mare marketplace din lume.

”În anul 2020 am înregistrat rezultate spectaculoase, pe fondul accelerării comerţului online la nivel global. Serviciile oferite de 3BG au contribuit la creşterea vânzărilor partenerilor şi colaboratorilor noştri, în principal pe platforma Amazon. Pe măsură ce situaţia sanitară va permite, întreaga echipă va putea reveni în forma fizică la birou”, afirmă Halasz Tamas, CEO al companiei 3BG.

3BG a trecut de la un birou într-o vilă, la unul într-o clădire de birouri de clasă A, situată în zona ultracentrală a Capitalei.

”Compania a ales să securizeze acum un sediu nou datorită oportunităţilor oferite de piaţă. În acest moment, există şi companii străine care se pregătesc să intre pe piaţa românească, care tatonează terenul şi care ar putea da un nou suflu pieţei închirierii de birouri în 2021 şi în 2022. Sunt vizate în special clădiri de birouri de clasă A. Sperăm ca acest val să poată contracara cererile de micşorare a spaţiilor venite de la companiile care au scos spaţii la sub-închiriere şi 2021 să fie un an mai bun decât 2020”, declară Alexandru Petrescu, managing partner la ESOP Consulting l CORFAC International, prin intermediul căreia s-a realizat tranzacţie din Unirii View.

ESOP este între primele cinci companii specializate în segmentul comercial al pieţei. Din 2013, ESOP este membru afiliat al CORFAC International – Corporate Facility Advisors – o alianţă de companii imobiliare antreprenoriale. CORFAC International oferă servicii imobiliare cu o acoperire în 61 de locaţii din America de Nord şi în peste 24  in alte  ţări pe plan internaţional. În cifre – peste 8.500 de tranzacţii anual, cuprinzând 55 milioane mp şi evaluate la peste 5,2 miliarde dolari.

ESOP a tranzacţionat în ultimii trei ani peste 120.000 mp spaţii de birouri.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *