Ghidul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost modificat
Ghidul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost modificat, iar AFM va începe decontarea cheltuielilor eligibile, anunţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare, arată ministrul Barna Tánczos, care afirmă că a găsit programul într-un blocaj total, cu deficienţe majore
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul pentru modificarea ghidului de finanţare al Programului Casa Verde Fotovoltaice. Noile modificări evită blocajele în procesul de instalare şi decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validaţi în program”, precizează ministerul.
Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, spune că acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor şi transmiterea cererilor de decontare.
„Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte bună, implementată însă cu deficienţe majore, la nivelul anului 2019. La preluarea mandatului am găsit acest program într-un blocaj total. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar cca 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Ghidul iniţial a fost gândit atât de restrictiv şi limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Aşadar, am decis modificarea ghidului de finanţare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să îşi poată primi banii. Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor şi transmiterea cererilor de decontare şi îi invităm pe toţi beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial luni, 1 februarie 2021, prevede mai multe modificări. Astfel, este prelungit termenul în care trebuie implementat proiectul cu 4 luni, de la 8 la 12 luni.
„În contextul pandemiei apărute la nivel mondial, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar şi a posibilelor întârzieri în procedurile specifice obţinerii avizelor tehnice de racordare şi altor documente necesare, s-a constatat faptul că termenul de 8 luni pentru implementarea proiectelor ar putea fi insuficient, astfel încât considerăm oportună prelungirea acestuia cu 4 luni, respectiv termenul de implementare să fie de 12 luni”, precizează ministerul.
De asemenea, este reglementat modul de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validaţi, în baza opţiunii exprimate a beneficiarilor şi permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanţare şi aprobate de AFM.
„În condiţiile în care tehnologia din domeniul energetic evoluează într-un ritm accelerat, fiind dezvoltate echipamente care oferă soluţii inteligente prin înglobarea funcţiilor mai multor echipamente, a fost stabilită flexibilizarea ghidului prin introducerea unor prevederi care să permită acceptarea sistemelor de panouri fovotoltaice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Program în ceea ce priveşte producerea energiei şi colectarea datelor privind cantitatea produsă cu un minim de componente”, mai arată Ministerul Mediului.
Potrivit noilor prevederi, este permisă modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietăţii, indiferent de loc (dacă a solicitat montarea pe clădire şi doreşte montarea pe altă clădire, dacă a solicitat montarea pe clădire şi doreşte montarea pe teren, etc).
Cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul e-mail-ului/aplicaţiei informatice.
„Considerăm necesară sporirea digitalizării procedurilor specifice şi transmiterea documentaţiilor exclusiv prin mediul on-line, beneficiarii şi instalatorii validaţi având obligaţia de păstrare/arhivare a documentelor pe perioada de valabilitate a contractelor încheiate cu AFM”, spun reprezentanţii ministerului.
news.ro