Ministrul Energiei se războiește cu ANRE-ul în obținerea unui preț corect la energia electrică și gazele naturale
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că Executivul va interveni, după 15 ianuarie, şi va modifica Legea Energiei electrice şi a gazelor naturale pentru a stabili cum se va face liberalizarea pieţei, „dacă ANRE-ul nu poate să o facă”. ”Nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care e mai scump” afirmă ministrul, precizând că nu e normal ca serviciul universal, gândit ca o excepţie
„Am avut astăzi o discuţie cu ANRE, am avut şi cu Consiliul Concurenţei, după mine, soluţia – eu mai las ANRE-ul să se mai gândească – dar am afirmat, după data de 15 ianuarie, în Guvern vom acţiona modificând Legea Energiei electrice şi a gazelor naturale să stabilim cum facem această liberalizare, dacă ANRE-ul care este, conform legii şi conform directivelor europene cel care trebuie să reglementeze această liberalizare nu poate să o facă. Eu o să vin cu o propunere foarte clară (…) este perfect concurenţială, nu trec oamenii obligatoriu în serviciul universal care e mai scump. Nu! Le ofer oamenilor să intre direct pe preţul concurenţial cel mai ieftin al furnizorului actual şi dacă nu le convine, se pot schimba, dar nu îi duc în serviciul universal, care cel mai scump! (…) La liberalizarea acestui preţ, regulile de pe piaţă le face ANRE-ul, nu le face ministerul. Dar, dacă vedem că lucrurile astea se împotmolesc şi vedem că ANRE-ul spune că nu poate să ia această decizie care mie mi se pare de bun simţ – să oferi tuturor clienţilor din regim reglementat preţul furnizorului cu care au contract, cel mai bun preţ al furnizorului pe care legea îl permite – modificăm legea. Modificarea legislativă a Legii energiei electrice este atributul Guvernului. Noi, ca Minister al Energiei, putem iniţia un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, să îl introducem în Guvern, în aşa fel încât prin lege să stabilim acest lucru: că la liberalizare primul preţ pe care îl oferi clientului tău este cel mai mic preţ din piaţa concurenţială pe care tu îl oferi. După care, evident, omul poate să-şi aleagă, nu mai e presat de timp, nu mai e presat de 31 ianuarie, 31 martie, poate în cursul anului 2021, oricând, să-şi schimbe furnizorul, dar cel puţin ştii că cea mai bună ofertă a ajuns la clientul casnic”, a explicat Virgil Popescu.
El a criticat şi lipsa unei campanii de informare pe acest subiect.
”Nu a fost o campanie de informare, trebuia făcută o campanie de informare, încercăm în aceste zile, în această lună ianuarie, să suplinim această lipsă de informare”, a mai afirmat ministrul Energiei.
El a precizat că, în opinia sa, „Avocatul Poporului şi-am pierdut de mult din credibilitate”, referindu-se la intervenţia Avocatului Poporului în această chestiune.
El a explicat că serviciul universal a fost gândit „ca excepţie” pentru situaţiile în care clienţii rămân fără contract, în situaţi precum cea în care un furnizor dă faliment, iar acest serviciu oferă un preţ mai mare pentru că, neavând o predicţie, furnizorul care preia clientul ar pitea cumpăra, la rândul său, energia la un tarif mai mare.
Popescu a precizat că „nu se poate” ca acest serviciu să fie folosit acum „ca şi regulă, pentru şase milioane de români”, iar furnizorii sunt cei care au câştiguri nejustificate..
„În România sunt opt milioane de gospodării care sunt racordate la… şi au contacte pe piaţa de energie electrică, dintre aceştia, în jur de 6 milioane sunt în regim reglementat au fost în regim reglementat până la sfârşitul anului trecut, şi două milioane sunt pe piaţa liberă, pe piaţa concurenţială. (…) Cei care au contract în piaţa concurenţială nu este obligatoriu să schimbe, ei pot schimba oricând, dacă găsesc un furnizor care oferă mai bine decât în acest moment. Vorbim de restul de şase. Aici apare iar un paradox al nostru: consumă în jur de 55-60 kW pe lună, asta înseamnă o factură de 30-40 de lei. Asta înseamnă că, la ei o scumpire , ceea ce au făcut furnizorii, cu 10, cu 15%, aşa au gândit, ei, nu se simte… trei, patru, cinci lei. Dar trei, patru, cinci lei înmulţit cu patru milioane şi ceva de clienţi, pe lună înseamnă vreo 12-13 milioane de lei care vin necuvenit în buzunarul acestor furnizori care ofer serviciul universal”, a mai afirmat Popescu.
Ministrul a anunţat şi că se lucrează la un proiect de lege privind consumatorul vulnerabil şi modul în care acesta va beneficia de subvenţii.
Virgil Popescu a mai afirmat, răspunzând unei întrebări, că el crede că situaţia legată de liberalizarea pieţei de energie „se va încheia în favoarea oamenilor”.
news.ro