Prin ce metodă au fost jefuit un hunedorean de 45.000 de lei

În luna septembrie, un cetățean din comuna Luncoiul de Jos a fost jefuit în propria casă de patru indivizi.  La momentul acela, omul a crezut că face o afacere profitabilă, cumpărând de la așa zișii comercianți de lenjerie de pat la un preț convenabil, dar în fond, lenjeria de pat achiziționată l-a costat  cu mult mai scump.

„La data de 16.11.2020, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată de un bărbat din comuna Luncoiu de Jos cu privire la faptul că în data de 23.09.2020, patru persoane i-au sustras din locuinţă 45.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brad şi cei ai Secției de Poliție Rurală Crișcior au stabilit faptul că la data de 23.09.2020, la domiciliul persoanei vătămate, s-au prezentat trei bărbaţi şi o femeie (cu vârste cuprinse între 33 şi 47 de ani, din judeţele Iaşi şi Neamţ) care, sub pretextul că oferă spre vânzare lenjerii de pat, au pătruns în locuința bărbatului, iar într-un moment de neatenţie (folosind metoda distragerii atenției) i-au  sustras 45.000 de lei (dintr-o anexă gospodărească).

La data de 19.12.2020, față de cei patru au fost emise mandate de aducere, iar în urma activităților de cercetare penală, față de doi dintre bărbaţi (în vârstă de 43 şi 44 de ani) a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore.

 În urma activităților desfășurate, de la trei dintre prezumtivi autori ai furtului au fost recuperaţi 17.000 de lei, cei trei încheind un acord de mediere cu persoana vătămată (care şi-a retras astfel, plângerea prealabilă).

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat față de unul dintre cei patru (arestat preventiv în altă cauză penală, pentru fapte cu acelaşi mod de operare), în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, potrivit IPJ Hunedoara.

Polițiștii atrag atenția să fiți vigilenți și vă recomandă ca înainte de a permite accesul în locuință a unor persoane să țineți seama de unele aspecte:

  • Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă ca, înainte de a permite accesul în locuință unor persoane necunoscute, să solicitați întotdeauna să vă prezinte cartea de identitate și legitimația de serviciu.
  • Fiți circumspecți la astfel de prestatori de servicii, mai ales dacă nu ați solicitat în prealabil sau dacă nu a fost anunțat din timp de administratorul de bloc/șeful de scară.
  • Solicitați întotdeauna, PE LOC, o chitanță/factură pentru orice fel de serviciu prestat la domiciliu. Refuzul sau sustragerea persoanei de a vă furniza o chitanță în schimbul banilor primiți, să vă dea certitudinea că activitatea acestora este ilegală.
  • Nu acceptaţi să cumpăraţi obiecte de la persoane neautorizate, care se prezintă la uşa locuinței pentru a vă oferi bunuri la „preţuri avantajoase”. Bunurile pot proveni din furt sau pot fi contrafăcute.
  • Dacă sunteţi abordaţi de astfel de persoane, nu permiteţi accesul acestora în locuinţă, reţineţi semnalmentele acestora, articolele de îmbrăcăminte pe care le poartă, eventual marca şi numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasează.
  • Apelaţi, gratuit, serviciul unic de apeluri de urgenţă 112 şi un poliţist se va deplasa imediat la faţa locului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *