Dosar penal pentru 17 arbori tăiați ilegal
Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Hunedoara efectuează cercetări faţă de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Teliucu Inferior, cu privire la care au stabilit, în urma cercetărilor, că în perioada 30 – 31.10.2017, cu ajutorul unui ferestrău mecanic, a tăiat și a sustras 17 arbori de diferite dimensiuni (esență carpen și gorun) din zona iazului de decantare steril ce aparține fostei Mine Teliuc. Bărbatul a transportat materialul lemnos la domiciliul său, pentru a-l folosi în gospodărie.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.
Biroul de presă al IPJ Hunedoara