Şedinţă a Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19
Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 s-a reunit, miercuri, şi s-a discutat despre stadiul pregătirilor privind campania de vaccinare, defalcat pe toate cele trei componente: comunicare publică, logistică, medical.
„În ceea ce priveşte comunicarea publică, s-a precizat că obiectivele de etapă sunt creşterea nivelului de informare şi de încredere cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pe baza oferirii de informaţii corecte, robuste ştiinţific, simultan accesibile publicului larg. Au fost discutate aspecte legate de actualizarea permanentă a platformei naţionale de informare www.vaccinare-covid.gov.ro cu informaţii relevante atât pentru publicul specializat, cât şi pentru publicul larg”, a transmis, miercuri seară, Comitetul Naţional.
Potrivit sursei citate, echipa care coordonează componenta logistică a făcut precizări privind managementul stocurilor, amenajarea centrelor de vaccinare, în special a celor din afara spitalelor (cămine culturale, săli de sport), inclusiv aspecte concrete legate de chirii, crearea circuitelor, asigurarea serviciilor de dezinfectare şi de curăţenie, managementul deşeurilor.
„Pe componenta medicală, discuţiile s-au axat pe training-ul personalului vaccinator (procedure de urmat, pregătirea şi utilizarea vaccinului, programul de lucru)”, au mai transmis reprezentanţii Comitetului.
De asemenea, reprezentanţii Comitetului au precizat că a avut loc o şedinţă de lucru cu Direcţiile de Sănătate Publică din toată ţara, privind pregătirea centrelor de vaccinare.
„Astfel, până în momentul de faţă, au fost identificaţe 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii populaţionale, conform Strategiei de vaccinare. Menţionăm că numărul centrelor de vaccinare va fi actualizat în funcţie de nevoile identificate în fiecare etapă a campaniei de vaccinare, pentru a facilita accesul echitabil al tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze”, au mai transmis reprezentanţii Comitetului Naţional.
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea Prim-ministrului.
news.ro