Copiii rămași singuri acasă, în atenția Salvați Copiii

Organizația Salvați Copiii acordă o atenție sporită copiilor care sunt lăsați acasă de părinții plecați la muncă peste hotare. În total, 79.500 de copii au rămas în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.

În prima etapă a intervenției, peste 360 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe, Suceava, Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul PEPCO România.

Mai mult decât atât, având în vedere contextul socio-economic extrem de dificil cu care se confruntă copiii şi familiile din Valea Jiului, în cadrul aceluiaşi program Salvați Copiii România va acorda sprijin integrat, adaptat nevoilor pentru 100 de copii vulnerabili din Petrila, Hunedoara.

În Petrila, 72% din populație, inclusiv familiile cu copii, locuiește în zone dezavantajate sau marginalizate. La nivelul întregului județ, odată cu închiderea minelor, plecarea la muncă în străinătate a devenit alternativă pentru părinții aflați în imposibilitatea de a obține mijloacele de trai necesare.

Ultimele statistici indică un număr de 1.819 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, în tot județul Hunedoara.

„Atunci când s-au închis școlile, ca măsură de limitare a pandemiei, copiii din medii socio-economice vulnerabile s-au aflat într-o situație gravă de excluziune: fără acces la școala online, ei au fost pur și simplu marginalizați. Pentru copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate, trauma a fost dublă: nu i-au avut alături pe părinți și atunci anxietatea lor a fost mult mai mare. Pe de o parte, s-au confruntat cu emoțiile cauzate de izolarea de colegi și profesori. Pe de altă parte, au avut temeri pentru părinții lor din străinătate. Reintegrarea educațională a acestor copii este imperativă și ea trebuie făcută atent, cu ajutorul specialiștior în psihologie și educație”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

„Migrația economică este tot mai pronunțată în rândul părinților din țara noastră, iar cei mai afectați de pe urma acestui fenomen sunt de regulă copiii rămași în urmă, deseori fără sprijinul necesar. Anul acesta dificultățile întâmpinate de cei mici s-au intensificat, din păcate, odată cu izbucnirea pandemiei. Din dorința de a oferi tuturor copiilor șanse egale la educație, la un viitor luminos și optimist, am continuat să ne implicăm în comunitățile cele mai afectate, alături de partenerii noștri de la Salvați Copiii. Izbucnirea pandemiei a însemnat revizuirea și adaptarea rapidă a strategiei la cele mai stringente nevoi, astfel încât copiii din mediile defavorizate să nu fie complet izolați și să poată ține pasul cu școala online.”, a adăugat Bogdan Grigoriu, Director Operațional PEPCO România.

În decursul acestui an, Salvați Copiii a intervenit activ pentru ca 660 de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii vulnerabile socio-economic să facă faţă vulnerabilizărilor suplimentare, cu sprijinul PEPCO România. Astfel, aceștia au fost incluși în clasele de educație remedială, pentru a putea recupera decalajul cauzat de lipsa accesului la școala online, au fost consiliați psihologic, atât ei, cât și familiile lor și au beneficiat de suport material de urgență, cu sprijinul echipelor mobile locale.

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii.

Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale.

Peste 9.500 de copii şi 6.600 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă.

Peste 124.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării. Organizația Salvați Copiii România va întări programul de sprijin pentru copiii rămași singuri acasă, în urma migrației economice a părinților, care are consecințe agravate, deopotrivă psiho-emoționale și sociale, pe fondul crizei pandemice pe care o traversăm. În total, 79.500 de copii au rămas în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. În prima etapă a intervenției, peste 360 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe, Suceava, Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul PEPCO România.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *