Copiii din România consideră părinţii, profesorii şi personajele animate principalele modele care îi inspiră să fie buni cu ceilalţi

Părinţii, profesorii şi personajele animate sunt în cea mai mare măsură surse de inspiraţie pentru copii de a fi buni cu ceilalţi, arată rezultatele unui studiu realizat pentru Cartoon Network.

Cea de-a şasea ediţie a campaniei anti-intimidare „Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!”, gândită de Cartoon Network şi Asociaţia Telefonul Copilului, este în desfăşurare şi prezintă factorii care stimulează comportamentul de bunăvoinţă, bunătate şi prietenie la copii.

Copiii din România consideră părinţii, profesorii şi personajele animate ca fiind principalele modele care îi inspiră să fie buni cu ceilalţi. Campania din 2020 continuă să consolideze mesajul tradiţional de prietenie printr-o serie de clipuri animate, care îi încurajează pe copii să relaţioneze unii cu alţii, să fie empatici şi să nu rămână nepăsători.

Potrivit unei cercetări realizate de WarnerMedia şi Quantilope pentru Cartoon Network în octombrie 2020, copiii din România consideră că i-ar ajuta să fie mai buni dacă ar vedea un comportament similar la părinţi şi dacă aceştia ar încuraja bunătatea.

Membrii familiei sunt cele mai importante modele de inspiraţie (77%) ale copiilor pentru o atitudine binevoitoare şi prietenoasă faţă de ceilalţi, fiind urmaţi de profesori (37%) şi de personajele animate de la televizor (33%).

Studiul a fost făcut în Cehia, Germania, Ungaria, Polonia şi România, pe un eşantion de 4.027 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.

Într-un alt studiu, realizat de Opinion matters pentru Cartoon Network (octombrie – noiembrie 2019), copiii români consideră că joaca împreună cu alţii reprezintă cel mai frecvent act de bunătate pe care îl fac (70%), urmat de invitarea cuiva la petrecerea de ziua de naştere (60%), împărţirea mâncării (59%) şi îmbrăţişarea ori împărţirea jucăriilor cu alţi copii (fiecare cu 59%). Studiul mai relevă faptul că este mai probabil pentru copii să fie buni cu părinţii (66%) şi prietenii (51%), bunicii (46%) şi fraţii (40%).

Acest studiu a fost efectuat în 14 ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, pe un eşantion de 6.539 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.

Dacă în anii precedenţi, hărţuirea ocupa predomina (circa 80%) în grădiniţe şi şcoli, contextul epidemiologic actual a generat modificări.

Ca urmare a pandemiei, cursurile şcolare au suferit modificări structurale, iar tot mai multe cazuri de bullying au avut loc în spaţiul public şi online. În urma situaţiilor înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului, bullying-ul afectează copiii în continuare, indiferent dacă acesta este prezent ca amintire (de exemplu: dacă a avut loc înainte de închiderea unităţilor de învăţământ), ca o realitate actuală, respectiv ca un eveniment/ comportament pe care aceştia îl anticipează a se desfăşura odată cu redeschiderea unităţilor de învăţământ.

Formele abuzului sesizate au fost: insulte, jigniri, porecle (41,6%), loviri, îmbrânciri (36,1%), respectiv intimidare, denigrare, insulte cu privire la relaţii şi statutul social (19,4%).

În continuare cea mai afectată categorie de vârstă este 13 – 15 ani, urmată de categoria 10 – 12 ani.

„Bullying-ul continuă să reprezinte o ameninţare pentru majoritatea copiilor. Acum, mai mult ca oricând, în contextul pandemiei, participarea părinţilor la prevenirea acestui fenomen, precum şi implicarea lor activă în educaţia copiilor sunt măsuri esenţiale în lupta împotriva agresiunii bullying la nivel naţional. Potrivit cercetărilor efectuate de Asociaţia Telefonul Copilului în 2019 şi prezentate la Forumul Naţional Anti-Bullying, 83% dintre profesori consideră că educaţia pe care o primesc copiii în cadrul familiilor lor este esenţială pentru prevenirea bullying-ului. Încurajăm un comportament pozitiv, creşterea gradului de conştientizare a tuturor părţilor implicate, precum şi raportarea oricărui comportament de bullying prin linia noastră telefonică, 116111, astfel încât vocea fiecărui copil care are nevoie de ajutor să fie auzită”, a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

Proiectul derulat de Cartoon Network împreună cu Asociaţia Telefonul Copilului are ca scop sensibilizarea, prevenirea şi identificarea cazurilor de agresiune – violenţă fizică sau verbală, abuz emoţional, hărţuire şi excludere – ale căror victime au nevoie de ajutor specializat şi care pot beneficia de consiliere oferită de psihologi şi asistenţi sociali.

Copiii, victimele sau colegii lor, precum şi părinţii sunt încurajaţi să ceară sprijin la 116 111 (Telefonul Copilului) sau să găsească sfaturi online.

Telefonul Copilului oferă asistenţă specializată şi îndrumare pentru copiii afectaţi de bullying (hărţuire), pentru familiile lor, precum şi martorilor care asistă la agresiunile de tip bullying şi simt nevoia să ajute.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *