Guvernul a aprobat o OUG care reglementează acordarea de asistenţă medicală la distanţă, prin telemedicină
Guvernul a aprobat o OUG care reglementează acordarea de asistenţă medicală la distanţă, prin telemedicină. Telemedicina va putea fi utilizată atât de către unităţile medicale publice, cât şi de cele private. Ministerul Sănătăţii va elabora în 45 de zile norme metodologice.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ reglementează posibilitatea furnizării serviciilor medicale la distanţă, prin telemedicină, de către toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii”, a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii.
Ministrul Nelu Tătaru a precizat că era necesară reglementarea acestui tip de acordare de asistenţă, pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi, dar şi pentru gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare din domeniu.
Criza sanitară fără precedent a impus suplimentarea şi diversificarea serviciilor medicale pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi, dar şi pentru gestionarea eficientă a resurselor umane şi financiare din domeniu. Era nevoie de modificarea cadrului legal general care să dea posibilitatea acordării asistenţei medicale prin telemedicină de către toate unităţile sanitare publice şi private, în beneficiul pacienţilor”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Serviciile care pot fi furnizate şi prin telemedicină sunt:
a) teleconsultaţia;
b) teleexpertiza;
c) teleasistenţa;
d) teleradiologia;
e) telepatologia;
f) telemonitorizarea.
Beneficiarii telemedicinei sunt pacienţii care pot avea acces mai rapid la actul medical.
”Totodată, serviciile de tipul teleradiologiei şi al teleconsultaţiilor pot contribui la scurtarea listelor de aşteptare, pot optimiza utilizarea resurselor şi pot ajuta la creşterea productivităţii, ceea ce duce, în final, atât la îmbunătăţirea asistenţei medicale, cât şi la o eficienţă sporită a sistemului sanitar din România, beneficii cu atât mai importante şi mai necesare în contextul actual determinat de pandemia generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, telemedicina (furnizarea de la distanţă a serviciilor medicale) poate contribui la limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 deoarce se pot limita deplasările şi interacţiunile interumane directe, fără limitarea accesului pacienţilor la asistenţa medicală necesară.
În termen de 45 de zile de la elaborare, Ministerul Sănătăţii va elabora normele metodologice generale de punere în aplicare a ordonanţei, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, act normativ care va cuprinde:
a) specialităţile medicale şi lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină;
b) condiţiile de organizare şi funcţionare a telemedicinei, pentru fiecare tip de serviciu de telemedicină;
c) responsabilitatea stabilirii calităţii serviciului de telemedicina şi a verificării respectării ei;
d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicină.
news.ro